Coronavirus – Orban, îngrijorat că numărul de infectări este extins în toată ţara

Ludovic Orban a declarat miercuri că este îngrijorător faptul că numărul de persoane infectate cu noul coronavirus este distribuit în aproape toată ţara.

Prezent miercuri la sediul MAI, premierul a fost întrebat de jurnalişti dacă se va adopta o nouă etapă de relaxare după 1 iulie.

”Etapa de relaxare vine în condiţiile în care se înregistrează un nivel previzionat al răspândirii virusului în comunitate.

Deocamdată, vedem că, deşi măsurile de relaxare pe care le-am luat au fost foarte prudente, relaxarea a fost făcută pe baza evaluărilor de risc epidemiologic, au fost făcute în trepte, la intervale de 15 zile, încă avem un număr mare de infectări şi ce este oarecum îngrijorător este că numărul de persone infectate este distribuit în aproape toată ţara.

Asta înseamnă că virusul este prezent în comunitate, în aproape toate judeţele şi din cauza asta trebuie să luăm măsuri foarte rapide legate de anchetele epidemiologice, izolarea persoanelor care au intrat în contact cu persoanele care au fost diagnosticate.

De asemenea, va trebui ca toate organele de control să fie mobilizate la maximum pentru a asigura respectarea regulilor impuse pentru protejarea sănătăţii oamenilor” a spus Orban.

Alte 321 cazuri de persoane infectate cu coronavirus au fost înregistrate în România de la ultima informare, ajungându-se miercuri la 24.826 de îmbolnăviri.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

coronavirusludovic orban
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes