Coronavirus România – Economia, în așteptarea valului doi. Cîțu: Avem şi rezerve şi stocuri

Cîţu susține că scrisoarea Comisiei Europene pentru Ministerul Finanţelor este un fake news: "Scrisoarea este în engleză, iar la PSD este clar o barieră acest lucru"
Cîţu susține că scrisoarea Comisiei Europene pentru Ministerul Finanţelor este un fake news: "Scrisoarea este în engleză, iar la PSD este clar o barieră acest lucru"

Florin Cîţu, ministrul Finanţelor, susţine că, în acest moment, autorităţile sunt pregătite pentru orice situaţie vine în ceea ce priveşte pandemia de Covid-19. Lucrul acesta este foarte important, deoarece, susține Cîțu, economia poate fi menţinută deschisă.

“Azi putem să mergem şi, chiar în situaţii dure, să menţinem economia deschisă, pentru că avem măşti, avem dezinfectant, avem tot ceea ce trebuie pentru ca aceste companii din România să funcţioneze, cu anumite reguli, poate nu 100% din capacitate, dar să nu le mai închidem cum le-am închis în martie şi aprilie în totalitate. Am pregătit astfel situaţia. Suntem pregătiţi, avem şi rezerve şi stocuri, suntem în altă situaţie. Ştim şi cred că ne-am pregătit acum să trăim o perioadă cu acest virus. Trebuie să ne obişnuim şi să ne adaptăm. Dacă toată lumea ar respecta regulile, cred că ar fi mult mai uşor pentru toţi”, a spus Cîţu, luni, la B1TV.

Ministrul a fost întrebat dacă economia României ar mai rezista închisă încă o liună, cum a stat în martie, iar Cîțu a răspuns se iau toate măsurile pentru a nu ajunge acolo:

“Da. Răspunsul este da. Aşa cum am fost şi atunci pregătiţi, la începutul anului am fost atacat că am construit acel buffer, că mă pregătesc pentru situaţii de criză (…) şi, când a venit criza, am fost pregătit. Aşa sunt şi acum. Întotdeauna am spus că voi administra finanţele publice într-un mod precaut şi responsabil. Deci, orice situaţie vine în faţa noastră, suntem pregătiţi. Dar, bineînţeles că luăm măsuri să nu ajungem acolo”, a precizat ministrul Finanţelor.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

coronavirus romaniaeconomia rezistaFlorin Cîţuministrul Finanţelorstare de urgenta
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes