Coronavirus România – Streinu Cercel: Avem o creştere exponenţială. De la 1 pacient ajungem la 40

În discursul său de la Conferința Națională de Patologie Infecțioasă, care a avut loc la acest sfârșit de săptămână la Iași, profesorul Adrian Streinu Cercel a dat câteva explicații despre răspândirea coronavirusului și problemele pe care le creează din cauza nerespectării măsurilor sanitare:

Potrivit profesorului Cercel virusul este unul deosebit de periculos care are o rată de transmitere incredibil de mare.

”Referitor la rata de reproducere, putem observa că în 12 zile, de la un singur pacient infectat avem 40 de persoane infectate. Şi dacă vreţi, puteţi să socotiţi foarte simplu să vedeţi ce s-a întâmplat săptămâna trecută şi să vedeţi care este rata de reproducere. De ce trebuie să ştim aceste date? Trebuie să ştim, pentru că dacă vorbim de o rata de reproducere de 1 sau sub 1, infecţia stă în platou şi ne deranjează mai mult sau mai puţin. Aici vom avea cazuri în vârfuri care se vor interna uzual, fără ca să pună probleme sistemului de sănătate. Dar dacă rata de reproducere depăşeşte 1, evident că avem o creştere exponenţială“, a precizat Adrian Streinu-Cercel.

Masca, bine fixată pe nas şi gură

În cadrul conferinței medicale la care au participat peste 300 de medici, managerul de la Instititul de Boli Infecțioase ”Matei Balș” din București, a mai susținut că virusul poate trăi timp de trei ori, prin intermediul picăturilor care ajung pe diferite suprafețe, de aici și importanța purtării măștii de protecție în mod corespunzător.

Toată lumea trebuie să poarte mască bine fixată pe nas şi gură, indiferent dacă e păstrată, dacă se află sau nu în colectivităţi. Pe aluminiu, cupru, virusul stă vreo 8 ore, pe tablă stă 24 de ore, pe blatul de la bucătărie, pe plastic sau oţel stă trei zile şi pe lemn stă alte cinci zile. Ce ne spun aceste date? Ne spun că trebuie să calculăm foarte bine ce facem cu începerea şcolilor în toamnă şi modalitatea de deschidere a lor“, a mai spus Adrian Streinu-Cercel.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

cazuri coronaviruscoronavirus romaniaraspandire coronavirusstreinu cercel
Gloria Pascu
Gloria Pascu este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, acoperind o varietate de domenii, de la politică și justiție, la actualitate, lifestyle, știri externe sau sport, cu o experinta de peste 5 ani, în branșă.

Alte stiri de interes