Crește bilanţul deceselor în incendiile care afectează Turcia de trei zile

Bilanţul unor incendii violente care devastează de trei zile coasta de sud a Turciei a crescut la patru morţi, au anunţat vineri autorităţile, relatează Reuters.

Autorităţile turce au înregistrat săptămâna aceasta 60 de incendii în 17 provincii – situate în zona de coastă la mările Mediterană şi Egee, alimentate de o caniculă puternică şi rafale violente de vânt.

Preşedinţia turcă a evocat incendii de origine criminală.

Incendii erau în curs în şase provincii – inclusiv în provincia turistică Antalya şi în provincia Mugla, la Marea Egee, a anunţat ministrul Pădurilor Bekir Pakdemirli.

Zeci de sate, dar şi hoteluri au fost evacuate în toiul sezonului estival.

Trei persane au murit în zona Manavgat, la 75 de kilometri est de Antalya.

O a patra persoană a fost găsită moartă joi la Marmaris, în provincia Mugla, la aproximativ 200 de kilometri vest de Manavgat.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

incendii turciamorti incendiiturcia
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes