Creștere cu 25 de procente a salariului unor bugetari. Lege promulgată de Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea prin care este acordată o majorare de 25% la salariu pentru personalul militar, poliţiştii, poliţiştii de penitenciare, precum şi personalul civil din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională care au acces la informaţii clasificate secret de stat.

Actul normativ vine să completeze Anexa nr. VI la Legea-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Astfel este introdus un articol care prevede că: „Personalul militar, poliţiştii, poliţiştii de penitenciare, precum şi personalul civil din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională care ocupă o funcţie cu acces la informaţii clasificate din clasa secret de stat beneficiază de un spor la salariul de bază/solda de funcţie de până la 25%, în condiţiile stabilite prin ordin al ordonatorului principal de credite”.

De asemenea, categoriile de personal şi mărimea concretă a sporului se stabilesc în funcţie de locul de muncă şi certificatul sau avizul de securitate deţinut, obţinut potrivit legii, precum şi de nivelul de secretizare al informaţiilor la care persoana are acces.

Iniţiativa legislativă aparţine deputatului PSD Mihai Weber, senatorului PSD Şerban Nicolae şi deputatului ALDE Marius-Gheorghe Surgent şi a fost adoptată decizional de Camera Deputaţilor pe 30 iunie.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

klaus iohannis decrete semnate majorare salarii salarii crescute
Cristian Saghin
Cristian Saghin este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experienta de peste 30 de ani în presa. De profesie inginer, a prins gustul presei imediat după Revoluție, trecând de la reporter... până la redactor șef... Este editorul general al site-ului stiripescurt.ro

Alte stiri de interes