Cristi Danileț, despre candidatul care i-a plagiat una dintre lucrări: “Nu ridicaţi plagiatul la nivel de valoare constituţională”

Cristi Danileț, despre candidatul care i-a plagiat una dintre lucrări: "Nu ridicaţi plagiatul la nivel de valoare constituţională". Sursa foto: captura video
Cristi Danileț, despre candidatul care i-a plagiat una dintre lucrări: "Nu ridicaţi plagiatul la nivel de valoare constituţională". Sursa foto: captura video

Cristi Danileţ, judecător candidat la CCR, a declarat, marţi, în plenul Camerei Deputaţilor, că are 23 de ani de experienţă în magistratură şi îndeplineşte criteriile care îl recomandă pentru o funcţie de judecător la Curtea Constituţională, amintind că unul dintre candidați i-a plagiat o lucrare științifică.

Am terminat Facultatea de Drept la Iaşi cu media 9,82 şi am obţinut licenţa cu media 9,33. După aceea am intrat la primul concurs de admitere în magistratură cu o medie foarte mare, care mi-a permis să îmi exercit funcţia de judecător la Judecătoria Vatra Dornei, judecătoria Cluj-Napoca, Tribunalul Cluj, după care am fost detaşat la Ministerul Justiţiei pentru doi ani, unde am fost consilier al ministrului Justiţiei, şi alţi şase ani am fost ales membru în Consiliul Superior al Magistraturii“, a spus Cristi Danileţ, candidat pentru un post de judecător la Curtea Constituţională, susţinut de USR.

Danileț a amintit că a scris 30 de lucrări ştiinţifice, publicate în reviste de specialitate, acesta fiind unul dintre criteriile pentru a fi judecător la CCR:

“M-am specializat în drept penal, dreptul contenciosului administrativ şi dreptul muncii. De asemenea, am fost şi sunt încă formator la Institutul Naţional al Magistraturii şi am fost cadru didactic preparator, respectiv cadru didactic asociat la trei universităţi din ţară şi am participat la mai multe manifestări ştiinţifice”, a adăugat Danileţ.

Contracandidatul cu cel care l-a plagiat

În finalul intervenţiei sale, Cristi Danileţ a susţinut că “unul dintre contracandidaţi i-a plagiat una dintre lucrările ştiinţifice“, cu referire la Bogdan Licu, chiar dacă nu i-a spus numele. “Nu ridicaţi plagiatul la nivel de valoare constituţională“, le-a transmis el parlamentarilor.

Cristi Danileţ este propunerea USR pentru a ocupa o funcţie de judecător la CCR.

Camera Deputaţilor va desemna marţi un judecător la Curtea Constituţională, în condiţiile în care mandatul actualului preşedinte al CCR, Valer Dorneanu, expiră în luna iunie.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

candidat danilet cristi danilet danilet la ccr licu plagiat danilet plagiat licu
Cristian Saghin
Cristian Saghin este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experienta de peste 30 de ani în presa. De profesie inginer, a prins gustul presei imediat după Revoluție, trecând de la reporter... până la redactor șef... Este editorul general al site-ului stiripescurt.ro

Alte stiri de interes