Cristian Pomohaci, acuzat că poartă veșmintele preoțești fără a mai avea acest drept

Cristian Pomohaci, acuzat că poartă veșmintele preoțești fără a mai avea acest drept

Cristian Pomohaci, acuzat că poartă veșmintele preoțești fără a mai avea acest drept

Fostul preot Cristian Pomohaci, care a fost caterisit după ce a fost cercetat într-un scandal sexual, în 2017, este acuzat de credincioși că folosește hainele preoțești, în ciuda faptului că nu mai are acest drept.

Totul a pornit de la niște poze postate de Facebook de către Pomohaci, în care acesta apare, în SUA, îmbrăcat în veșminte preoțești.

Potrivit legii, „folosirea fără drept a unei calități oficiale care implică exercițiul autorității de stat, însoțită sau urmată de îndeplinirea vreunui act legat de acea calitate, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă; cu aceeași pedeapsă se sancționează fapta funcționarului public care continuă să exercite o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, după ce a pierdut acest drept conform legii; dacă faptele au fost săvârșite de o persoană care poartă, fără drept, uniforme sau semne distinctive ale unei autorități publice, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani”, scrie Spynews.ro.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

caterisitcristian pmohacifolosește haine preoțeștifost preotscandal sexual
Daniela Arnautu

Alte stiri de interes