Criză de sânge! Mai multe operații au fost amânate, la Spitalul “Sfântul Spiridon”, din Iași

Criză de sânge! Mai multe operații au fost amânate, la Spitalul "Sfântul Spiridon", din Iași
Criză de sânge! Mai multe operații au fost amânate, la Spitalul "Sfântul Spiridon", din Iași

Mai multe operații au fost amânate, în ultimele zile, la spitalul ”Sfântul Spiridon” din Iaşi, cel mai mare din Moldova, din cauza lipsei de sânge.

Medicul şef UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu a declarat, miercuri, că numărul donatorilor a scăzut în această perioadă, în condiţiile în care necesarul de sânge rămâne ridicat şi în lunile de vară.

”Avem nevoie de sânge pentru intervenţiile chirurgicale, dar şi în ortopedie sau în gastroenterologie. O parte din intervenţii sunt amânate, cam doi-trei pacienţi pe zi. Este criză de sânge în spitalul Sfântul Spiridon”, a afirmat medicul Diana Cimpoeşu.

Ea a mai spus că este adus sânge din toate judeţele Moldovei, însă tot nu este suficient.

”Numărul de donatori trebuie să fie mai mare şi în aceste luni de vară. Dacă nu există o cantitate mare de sânge la dispoziţia medicilor, intervenţiile chirurgicale nu pot fi începute. Îi invităm pe ieşeni să vină să doneze”, a declarat medicul şef UPU-SMURD, Diana Cimpoeşu.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

criza sangeiasioperatii amanatespital sfantul spiridon
Daniela Arnautu

Alte stiri de interes