Criza hârtiei igienice ar putea să revină, potrivit unui avertisment lansat de cel mai mare producător de celuloză din lemn, materia primă pentru acest tip de produse. La baza crizei hârtie igienice stă criza globală a containerelor de transport, fapt ce ar genera sincope mari în aprovizionare.
Producătorul brazilian Suzano, cu sediul în Sao Paulo, a comunicat că cererea pe piața transportului maritim a fost perturbată de pandemie și că problemele de aprovizionare cu materie primă încep să prefigureze o criză globală.
Suzano livrează celuloză în principal cu nave de marfă pentru care cererea a crescut, ceea ce duce la întârzieri în transporturile companiei, a declarat directorul executiv Walter Schalka, într-un interviu pentru Bloomberg.
Întreruperile semnificative ale comerţului cu celuloză ar putea afecta în cele din urmă aprovizionarea cu hârtie igienică, dacă producătorii nu dispun de stocuri suficiente de celuloză.
Reprezentanții Suzano sunt îngrijorați de riscul de a exporta mai puţin în martie, a spus Schalka.
Brazilia este cel mai mare furnizor mondial de celuloză, iar Suzano reprezintă aproximativ o treime din aprovizionarea globală cu celuloză din lemn de esenţă tare, tipul utilizat pentru producerea hârtiei igienice.









Comenteaza cu profilul facebook