CSM, aviz NEGATIV pentru proiectul de desfiinţare a Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie

CSM, aviz NEGATIV pentru proiectul de desfiinţare a Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie
CSM, aviz NEGATIV pentru proiectul de desfiinţare a Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie

Consiliul Superior al Magistraturii a dat joi aviz negativ pentru proiectul de desfiinţare a Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, iniţiat de Ministerul Justiţiei.

Avizul CSM, care are caracter consultativ a fost dat la finalul unei şedinţe care a început în jurul orei 11:00 ţi  în care au fost dezbateri intense şi schimburi de replici îmtre cei prezenţi şi  ministrul Justiţiei, Stelian Ion.

Au fost înregistrate 11 voturi împotriva proiectului de şi 8 în favoarea acestuia.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a discutat joi raportul de activitate al Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie şi avizarea proiectului de lege privind desfiinţarea acestei secţii.

În 4 ianuarie, ministrul Justiţiei, Stelian Ion, declara că este posibil ca în luna martie să fie desfiinţată Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor în Justiţie, spunând că urma să solicite ca la prima şedinţă a CSM să fie pus pe ordinea de zi proiectul de lege privind desfiinţarea SIIJ.

“Nu am făcut decât o mică modificare în sensul eliminării unor articole din varianta iniţială a proiectului, tocmai ce crea un fel de imunităţi pentru magistraţi. Nu ne dorim exces de nicio parte. Nu ne dorim exces nici în zona protecţiei nejustificate a magistraţilor de răspundere, nu ne dorim exces nici din partea presiunii puse, prin astfel de metode, asupra magistraţilor cu, repet, zeci de dosare disciplinare, plângeri penale şi o secţie care a fost percepută în cadrul magistaturii negativ, pe bună dreptate, şi nu doar în cadrul magistraturii şi de către organismele internaţionale şi în cadrul MCV, Comisia Europeană care a analizat acest lucru”, afirma atunci Stelian Ion.

Chestionat când ar putea fi desfiinţată Secţia specială, ministrul Justiţiei spunea: “Cred că va trece destul de repede acest proiect. Luna martie mi se pare o lună în care sunt convins că e posibil să fie desfiinţată efectiv această secţie şi dosarele să fie repartizate. Ele nu se vor pierde, anchetele nu vor rămâne nesoluţionate, dar după fiecare materie, în funcţie de competenţa fiecărui organ de Parchet, dosarele vor merge către aceste unităţi de Parchet”.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

aviz csm desfiintare siijdesfiintare siij
Cristian Saghin
Cristian Saghin este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experienta de peste 30 de ani în presa. De profesie inginer, a prins gustul presei imediat după Revoluție, trecând de la reporter... până la redactor șef... Este editorul general al site-ului stiripescurt.ro

Alte stiri de interes