CTP, nașul de botez al celor din PSD: După ”Pavianul cu mantie”, acum l-a descoperit pe ”Pitecantropul în erecție”

05.06.2020
23:05
CTP, nașul de botez al celor din PSD: După ”Pavianul cu mantie”, acum l-a descoperit pe ”Pitecantropul în erecție”

CTP, nașul de botez al celor din PSD: După ”Pavianul cu mantie”, acum l-a descoperit pe ”Pitecantropul în erecție”

Așa cum era de așteptat, Cristian Tudor Popescu a avut un comentariu extrem de dur, vineri seara, după ce Aurelian Badulescu, viceprimarul Capitalei, s-a comportat mizerabil la o conferință de presă a lui Nicusor Dan.

”Filmul mi-a adus în minte imagini din Biologie, cu evoluția de la trilobiti și pești placodermi până la om. Trecerea de la maimuțele antropoide la om se face printr-o veriga numită pitecantrop. Prin erecția maimuței în două labe se ajunge la pitecantrop, apoi la om. Uitându-mă la ecran, văd o expunere a pitecantropului în erecție, în stânga (unde se află Aurelian Bădulescu – n.r.) și, totuși, a lui homo sapiens în partea dreapta (unde se află Nicușor Dan – n.r.).

Azi dl Nicușor Dan a avut noroc. Dl Bădulescu a reușit să se adreseze exclusiv celor din specia lui, pitecantropii din București. Oamenii de bun simt, care poate nici n-ar merge la vot acum, cred că se vor duce la vot, pentru a sancționa astfel de atitudini. (…) Nicușor Dan fost relansat, dacă nu se ducea dl Bădulescu, nu vorbea nimeni de conferință lui”, a spus CTP la Digi24.

Întrebat dacă Aurelian Bădulescu a fost trimis de Gabriela Firea, CTP a spus că Bădulescu are exact același comportament că primarul Capitalei.

”Doamna Firea nu avea nevoie să îl trimită pe domnul Aurelian Bădulescu, pentru că domnul Aurelian Bădulescu este doamna Firea rasă în cap! S-a comportat exact așa cum se comportă doamna Firea, cu același mahalagism până la cer, cu insulte, acuzații, țipete, exact stilul, tupeu maxim. Exact cum face doamna Firea. Nu e nici o deosebire între cei doi”, a mai spus CTP.

”Rămâne de văzut ce atitudine va adopta dna Firea. Dl Bădulescu a setat confruntarea la nivelul asta, de bădărănie, dna Firea n-a zis nimic. Ce va face acum? Va fi un Aurelian Bădulescu cu plete blonde sau o să încerce o abordare mai soft, despre ce are de gând să construiască? Într-un fel, acum e silită de acest eveniment să-și stabilească clar strategia”, a concluzionat CTP.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

badulescucearta badulescu nicusorctpnicusor danpitecantrop
Gloria Pascu
Gloria Pascu este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, acoperind o varietate de domenii, de la politică și justiție, la actualitate, lifestyle, știri externe sau sport, cu o experinta de peste 5 ani, în branșă.

Alte stiri de interes