Cu trenul pe Valea Prahovei. Pentru a încuraja turiștii să meargă cu CFR-ul, a fost înființată o linie de autobuz de la gara Brașov până în Poiana Brașov

Primăria Brașov a introds o cursă regulată de autobuz, direct de la gară până în Poiana Brașov, pentru a încuraja cât mai mulți turiști să lase mașina acasă și să vină cu trenul și apoi să ia autobuzul până în stațiunea de schi: Linia 100.

Programul liniei 100 este corelat cu programul CFR al “Trenurilor Zăpezii”. Biletul costă 6 lei. Anterior, pentru a ajunge în Poiana Brașov se folosea linia de autobuz 20 care pleacă din centru, de la Livada Poștei, la intervale de 20 de minute. Linia 100 a circulat pentru scurt timp și anii trecuți.

Program Linia 100 Gară – Poiana Brașov

Plecările din Gara Brașov pentru autobuzul 100:

8:55; 9:45; 10:25; 10:40; 12:00; 15:10; 15:40; 16:00; 16:40

”Una dintre soluțiile cu care venim pentru a-i ajuta pe turiști, dar și pe brașoveni, să respire ușurați când vin să se bucure de timpul liber în Poiană, este să facem transportul public atractiv, de altfel, singura și cea mai eficientă soluție pe care o avem la îndemână.

De ce ai sta blocat în mașina ore întregi când ai putea să iei trenul și autobuzul, fără să-ți mai bați capul?

De aceea, Primăria Brașov introduce Linia 100 RATBV, o linie care leagă Gara Brașov de Poiana Brașov (la gondolă), cu o stație intermediară la Camera de Comerț. Programul acestei linii este corelat cu programul CFR al “Trenurilor Zăpezii”, iar prețul unui bilet este de 6 lei, putând fi achiziționat de la chioșcurile de bilete sau cu ajutorul aplicației 24pay”, anunță edilii de sub Tâmpa, într-un comiunicat de presă.

CFR susține inițiativa primăriei

”Iubitorii sporturilor de iarnă care aleg să meargă cu Trenurile Zăpezii la Braşov vor putea folosi începând de astăzi, 18 ianuarie 2022, linia 100 de autobuz – Poiana Expres, pentru a ajunge de la gară la baza pârtiilor din Poiana Brașov.

Primăria Brașov a prelungit traseul autobuzelor de pe linia 100 până la Gara Brașov. Programul de circulaţie a autobuzelor de pe această linie este adaptat sosirilor şi plecărilor trenurilor din direcţia Bucureşti – Ploieşti, zona din care vin majoritatea turiştilor. Costul călătoriei este de 6 lei și se poate plăti atât la casele de bilete din stațiile de autobuz, cât și electronic prin aplicația 24 Pay.

Durata scurtă a călătoriei cu Trenurile Zăpezii de 2 ore, respectiv 2 ore și 20 de minute dinspre Capitală spre Brașov și invers, combinată cu oferta de transport cu autobuzul reprezintă o alternativă rapidă și verde la traficul aglomerat de pe Valea Prahovei. Noua linie de autobuz facilitează, de asemenea, sosirea rapidă și gata de distracție pe cele mai bune pârtii din Poiana Brașov”, au comunicat cei de la CFR Călători.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

linia 100
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes