Până acum câteva zile, credeam că Facebook-ul meu e un loc relativ liniștit. Scriu despre reabilitarea fostului Hotel Turist, despre economie, șantiere, investiții, dezvoltare locală. Lucruri plictisitoare pentru cine trăiește din scandal, dar importante pentru cine vrea să rămână ceva în urma noastră.
De obicei, pe postările mele intrau oameni reali. Unii de acord, alții care mă contraziceau, alții care îmi spuneau că nu văd bine lucrurile. Adică viață normală, într-un oraș normal.
În Galați, politica are, în afara alegerilor, temperatura unei ciorbe puse la foc mic. Fierbe, dar nu sare capacul. Avem opinii diferite, ne mai înțepăm, dar ne salutăm pe stradă și nu uităm cum ne cheamă și de unde suntem.
Ei bine, pe 14 iunie am făcut o postare în care salutam nominalizarea unui liberal, Adrian Veștea, pentru funcția de prim-ministru. Între timp, Guvernul nu a trecut de Parlament. Politica are și astfel de episoade tragi-comice, nu e nici primul, nici ultimul.
Eu spuneam atunci un lucru simplu: că un premier liberal desemnat merită să fie tratat cu seriozitate și că un guvern ar trebui să aibă câteva priorități clare: încredere în economie, dezvoltare locală, reforme făcute cu cap, nu cu toporul. La final, am întrebat oamenii ce așteptări au.
Greșeală mare.
Cineva a citit întrebarea nu ca pe o invitație la dezbatere, ci ca pe o alarmă de incendiu. Și s-a deschis portalul.
De unde aveam de obicei câteva zeci de reacții, m-am trezit cu aproape 2.700 de reacții și peste 1.300 de comentarii. Dacă fiecare comentariu ar fi fost o cărămidă, reconstruiam de la zero fostul Hotel Turist înainte să termine unii de scris „trădare”.
Câțiva dintre ei, puțini, erau oameni reali, probabil foarte supărați. Alții păreau conturi crescute în ghiveci, la lumină artificială. Patrioți cu poză de profil furată de pe internet, specialiști în geopolitică și morală publică, dar care n-ar găsi Galațiul pe hartă fără două indicii și un GPS.
A fost, cum să spun, o excursie organizată. „Plecare din țară și din lume la 20:00. Sosire pe pagina lui Dan Neicu. Se lasă un comentariu ofensator. Pauză de masă. Retur.” Mi-au scris conturi din Dăbuleni, Iași, Arad, Ploiești, București, Turnu Măgurele, Cluj-Napoca, Giurgiu, Sibiu, Constanța, Focșani, Suceava, Oradea, Târgu Jiu, Petroșani, Pitești etc. Dar, să vă țineți bine, și din Londra, Roma, Mozambic, Olanda, Finlanda, South Carolina, Turcia.
Dincolo de partea amuzantă, povestea spune ceva serios. Spune că am ajuns într-un punct în care o opinie exprimată decent poate declanșa o avalanșă de ură. Că, pentru unii, nu mai există nuanțe, doar tabere. Dacă nu urli cu ei, ești împotriva lor. Dacă spui ceva normal despre cineva din partidul tău, ești „trădător”.
Asta nu mai e dezbatere. E zgomot organizat.
Și nu e despre mine. Eu am pielea groasă, sunt antreprenor în Galați, am văzut destule cât să nu mă sperie un batalion de conturi nervoase. Dar mă întreb: câți oameni mai au curaj să spună ceva public, dacă știu că în secunda următoare vin peste ei mii de comentarii care nu discută ideea, ci încearcă să-i facă praf ca oameni?
Câți oameni decenți aleg să tacă? Nu pentru că n-au opinii, ci pentru că n-au chef să fie aruncați într-o mașină de tocat digitală?
Aici e problema reală. Pentru că democrația nu moare doar când se închid urnele. Moare câte puțin și atunci când oamenii normali sunt intimidați să nu mai vorbească.
Eu nu am de gând să tac. O să susțin în continuare oamenii și ideile în care cred, chiar dacă asta supără fabricile de indignare.
Iar vizitatorilor mei de ocazie, veniți cu autocarul digital: vă mulțumesc pentru trafic. Ați pus Galațiul pe harta trollingului național. Nu era prioritatea mea, dar apreciez interesul. Data viitoare, dacă tot veniți în număr atât de mare, aduceți și ceva util, o idee, o soluție, un argument. Încercați și cu o frază care are subiect și predicat, nu doar furie.
Până atunci, noi, la Galați, ne vedem de ale noastre. Ne mai contrazicem, dar ne salutăm. Ne mai criticăm, dar rămânem oameni. Ne mai certăm politic, dar nu uităm că orașul ăsta are nevoie de construcție, nu de ură importată.
Iar dacă o postare decentă a deranjat atât de tare, poate că decența încă are mai multă putere decât pare.
Opinie de Dan Cristian Neicu
Comenteaza cu profilul facebook