Curtea Constituțională: Tăriceanu poate fi anchetat pentru acuzațiile de abuz în serviciu și uzurparea de calități oficiale

Curtea Constituțională: Tăriceanu poate fi anchetat pentru acuzațiile de abuz în serviciu și uzurparea de calități oficiale
Curtea Constituțională: Tăriceanu poate fi anchetat pentru acuzațiile de abuz în serviciu și uzurparea de calități oficiale

Curtea Constituţională a respins joi, cu majoritate de voturi, conflictul juridic dintre Senat şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ).

„Curtea Constituţională a respins, cu majoritate de voturi, cererea formulată de Preşedintele Senatului şi a constatat că nu există un conflict juridic de natură constituţională între Parlament – Senatul României, pe de o parte şi Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, pe de altă parte. Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică preşedintelui Senatului şi Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică”, arată un anunţ de presă al CCR.

Conform news.ro, judecătorii CCR au amânat în mai multe rânduri pronunţarea asupra acestui conflict.

Părţile implicate în conflict şi-au exprimat punctele de vedere într-un plen al CCR care a avut loc pe 8 iulie.

Astfel, reprezentantul Senatului a argumentat că există un astfel de conflict deoarece s-a produs o confuzie între rolul preşedintelui Senatului şi al Biroului permanent, în sensul în care nu şeful Senatului decide asupra sesizărilor formulate de justiţie, ci procedura prevede o aprobare în Biroul permanent al forului legislativ.

De cealaltă parte, reprezentantul PÎCCJ a susţinut că Parlamentul şi-a exercitat abuziv şi discreţionar rolul în raport cu alte instituţii ale statului.

Pe 29 mai, preşedintele interimar al Senatului Robert Cazanciuc a sesizat CCR privind un conflict juridic între Parlament şi PÎCCJ, din cauza ingerinţei directe a unei structuri a Ministerului Public în activitatea Legislativului, în contextul urmăririi penale declanşate împotriva fostului preşedinte al Senatului Călin Popescu Tăriceanu. El este acuzat de abuz în serviciu pentru că nu a supus aprobării plenului vacantarea mandatului de senator al social-democratului Cristian Marciu, declarat incompatibil de ICCJ pentru că în 2010 a fost simultan consilier judeţean şi acţionar al unei firme de construcţii.

Cristian Marciu a fost declarat incompatibil de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în martie 2015, prin decizie definitivă.

Instanţa a stabilit că senatorul a fost în stare de incompatibilitate începând din 2010, când a ocupat funcţia de consilier judeţean şi vicepreşedinte al CJ Giurgiu şi calitatea de acţionar al unei firme de construcţii, SC Profi Crim Construct, fiind înregistrat şi ca PFA.

În martie 2017, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a cerut Senatului să vacanteze mandatul lui Marciu (PSD) din cauza incompatibilităţii.

Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, în luna ianuarie a acestui an, că i s-a adus la cunoştinţă că este suspect într-un dosar de abuz în funcţie, în legătură cu mandatul unui senator care se afla în incompatibilitate.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

ccr decizie tariceanu tariceanu abuz in serviciu tariceanu anchetat
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes