În cazul în care pensiilor nu vor fi majorate cu 40% de la 1 septembrie, aşa cum prevede Legea Pensiilor, PSD a decis, joi, depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva Cabinetului Ludovic Orban. Lia Olguţa Vasilescu, fost ministru al Muncii în timpul guvernării PSD, a scris pe pagina sa de socializare că social-democraţii vor depune imediat moţiunea „dacă PNL se atinge de o singură virgulă din Legea pensiilor publice”.
”Nu vom tolera ca acest Guvern să îşi bată joc de o lege care are o rată de acceptabilitate de 90 la sută! Nu e o lege care îi priveşte doar pe pensionari, ci e o lege de care vor beneficia şi generaţiile următoare!”, spune Olguţa Vasilescu.
Social-democrata îi critică pe liberali, care se plâng că nu ar exista bani pentru creşterea pensiilor în toamnă, şi face o comparaţie între împrumuturile făcute în perioada guvernării PSD şi cele din ultimele 6 luni.
”De unde bani pentru mărirea cu 40%? Guvernul PSD s-a împrumtat cu 17 miliarde de euro în 3 ani, iar PNL în 6 luni s-a imprumutat cu 15 miliarde, timp în care nu am văzut să apară o nouă autostradă, nu au crescut veniturile românilor, nu s-au dat bani în plus pentru sanatate. Noi am reușit să scădem datoria publică, iar cei de la PNL au reușit să se împrumute și au dus datoria publică la 39%. Nu pot să vină să spună că nu au bani”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu.
„Nu depunem moțiunea doar așa să ne aflăm în treabă”
Pentru fostul ministru al Muncii nu contează criticile venite din partea Comisiei Europene şi a instituţiilor financiare internaţionale, arătând că ponderea pensiilor în PIB ar fi în continuare sub media UE chiar şi după creşterea cu 40%.
”Cum Dumnezeu acum ei nu sunt în stare să găsească bani. Am tot auzit că am fost un guvern iresponsabil când am făcut această lege. Acum se acordă 7% din PIB, după ce va fi implementată legea se va ajunge la 11,7% din PIB. Iar media europeană este de 13% din PIB. (…) Aș vrea să cerem guvernului Românei să respecte legea. Ei au cerut persoanelor vârstince să respecte legea și să stea în casă. Acum e timpul să o respecte și ei”, a mai precizat Vasilescu.
Lia Olguţa Vasilescu mai precizează că PSD se va asigura că are susţinerea necesară pentru ca Guvernul să cadă şi va negocia cu cei din Pro România şi ALDE în acest sens.
„Nu depunem moțiunea doar așa să ne aflăm în treabă. Ne asigurăm că vom avea susținerea astfel încât acest Guvern să cadă”, a mai declarat social-democrata.
Comenteaza cu profilul facebook