Dacian Cioloş despre jocul PSD şi soluţiile la criza cerealelor: În loc să îşi trimită scrisori sie însuşi, Ciolacu ar face bine să caute un nou ministru al Agriculturii

18.04.2023
18:32

Liderul REPER Dacian Cioloş a precizat că Marcel Ciolacu e în opoziţie cu el însuşi, deoarece preşedintele PSD Marcel Ciolacu îi trimite o scrisoare co-premierului Marcel Ciolacu de la coaliţia de guvernare, în care cere ca Guvernul să ia măsuri urgente pentru a ajuta fermierii pe care ministrul pus liderul social-democraţilor la Agricultură i-a lăsat baltă.

„Din păcate pentru fermierii şi cetăţenii români, acesta este modul ipocrit în care şeful PSD tratează probleme grave ale României, doar ca să nu piardă capital electoral. De fapt, lipsa de soluţii reale pentru agricultorii români îşi are originea în numirea domnului Daea la Minister şi apoi în încăpăţânarea cu care Marcel Ciolacu îl ţine în funcţie, în ciuda tuturor dovezilor de incompetenţă.  Criza cerealelor este o problemă complexă pentru a cărei rezolvare un ministru al Agriculturii ar trebui să lucreze cu fermierii români, să vorbească cu traderii, să aibă contacte la nivel european şi internaţional şi o înţelegere a mecanismelor UE, să le explice ucrainenilor care sunt limitele tranzitului pe teritoriul naţional şi să fie capabil să propună şi să susţină soluţii.  Aşa că Marcel Ciolacu, în loc să îşi trimită scrisori sie însuşi, ar face bine să caute rapid un nou ministru, de data asta competent. Şi să clarifice dacă pe această speţă, dar şi pe altele din ultimele săptămâni, PSD pe care-l conduce e în opoziţie sau la guvernare. Cred că acest lucru nu-i e clar nici dumnealui, cu atât mai puţin nouă, celor care urmărim din afară cum funcţionează sau nu funcţionează coaliţia de guvernare. Iar victime sunt cetăţenii români care aşteaptă soluţii şi nu contorsiuni politice”, explică europarlamentarul Dacian Cioloş, fost comisar european pentru agricultură, potrivit unui comunicat de presă al REPER.

Europarlamentarul Dacian Cioloş s-a întâlnit marţi cu preşedinta Parlamentului European Roberta Metsola cu care a discutat despre cum pot fi folosite în sprijinul fermierilor europeni şi ucraineni toate pârghiile instituţionale şi legale pe care UE le are la dispoziţie.„Este important ca, la cel mai înalt nivel, Parlamentul European să ceară Comisiei Europene să pună în aplicare, pe termen scurt şi mediu, măsuri care să meargă dincolo de despăgubirile financiare, prea puţine şi venite prea târziu.  Soluţii există, fie că vorbim de modalităţi de a ne asigura că cerealele exportate de Ucraina nu sunt descărcate decât acolo de unde pleacă la export extracomunitar sau în statele membre unde chiar este nevoie de ele, evitând statele UE de la frontiera cu Ucraina unde pieţele sunt perturbate, fie că vorbim de certificate de calitate. Lipsa de acţiune a Comisiei Europene împinge unele state membre spre acţiuni unilaterale de interzicere a importurilor de cereale din Ucraina şi, chiar mai grav, alimentează discursurile populiste şi antieuropene ale celor care cântă partitura Rusiei”, a explicat Cioloş, conform sursei citate.

PSD a anunţat marţi, într-un comunicat, că va cere în coaliţie ca Guvernului României să emită în regim de urgenţă un act normativ pentru suspendarea temporară a importurilor de produse agro-alimentare din Ucraina, la fel cum s-a întâmplat în celelalte state care au graniţă comună cu această ţară.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

criza cerealedacian ciolosmarcel ciolacuscrisoare ciolacu
Cristian Saghin
Cristian Saghin este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experienta de peste 30 de ani în presa. De profesie inginer, a prins gustul presei imediat după Revoluție, trecând de la reporter... până la redactor șef... Este editorul general al site-ului stiripescurt.ro

Alte stiri de interes