Dan Cărbunaru: Guvernul a aprobat, prin memorandum, deblocarea ocupării posturilor vacante din Educaţie

Purtătorul de cuvânt al Guvernului Dan Cărbunaru a anunţat că Executivul a aprobat, miercuri printr-un memorandum, deblocarea ocupării posturilor vacante din Educaţie.

„Guvernul a adoptat astăzi memorandumul pentru deblocarea posturilor din Educaţie. Este o decizie importantă şi necesară în contextul în care acordăm respectul cuvenit unor domenii atât de importante precum Educaţia ori Sănătatea, prin derogare de la regulile prin care Executivul a stabilit să ţină sub control cheltuielile bugetare. Aşadar, pentru Educaţie, pentru Sănătate sunt exceptate şi aceste reguli nu se aplică în ceea ce priveşte ocuparea funcţiilor vacante. Este şi situaţia de astăzi, când Guvernul condus de Nicolae Ciucă a aprobat acest memorandum de exceptare de la prevederile incluse în Ordonanţa 34 din 12 mai a.c. privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, dar şi completarea şi modificarea unor acte normative, în acest fel Guvernul aprobând organizarea de concursuri pentru a ocupa posturile vacante sau temporar vacante din instituţiile de învăţământ superior şi instituţiile de învăţământ preuniversitar pentru anul în curs”, a explicat Dan Cărbunaru, la finalul şedinţei de miercuri a Executivului.

Acesta a mai spus că memorandumul prevede organizarea unor concursuri pentru a ocupa posturile didactice şi de cercetare didactică, auxiliară şi nedidactice, cât şi a funcţiilor de conducere vacante ori temporar vacante la instituţiile de învăţământ superior.

„Din această categorie fac parte şi cele din structuri din subordinea Ministerului Educaţiei şi care deservesc învăţământul universitar, mă refer la cluburile sportive universitare sau bibliotecile centrale universitare”, a adăugat Cărbunaru.

Purtătorul de cuvânt al Executivului a mai explicat că toate posturile didactice, didactic-auxiliare şi de cercetare vor fi scoase la concurs în intervalul 1 septembrie – 31 decembrie la nivelul instituţiilor de învăţământ superior şi nu implică alocaţii bugetare suplimentare.

„În ceea ce priveşte învăţământul preuniversitar, pentru anul în curs memorandumul prevede organizarea de concursuri pentru a ocupa posturile didactice vacante sau rezervate din învăţământul preuniversitar, concursul organizat la nivel naţional, sesiunea 2023, aflat în derulare, concursuri organizate la nivel judeţean sau în Bucureşti, sesiunea anului în curs, şi concursurile pentru ocuparea posturilor didactice de predare care sunt vacantate pe parcursul anului şcolar 2023 – 2024, organizate la nivelul unităţilor de învăţământ preuniversitar, inclusiv în centrele judeţene de resurse sau asistenţă psihopedagogică, Case ale corpului didactic, cluburi sportive şcolare, palate sau cluburi ale copiilor. Este valabilă această decizie şi pentru concursurile sau examenele care vizează ocuparea de posturi didactice auxiliare şi nedidactice vacante sau temporar vacante din unităţile de învăţământ preuniversitar, inclusiv din centrele judeţene de resurse şi asistenţă psihopedagogică. De asemenea, o a treia categorie vizează concursurile pentru ocuparea funcţiilor de conducere vacante din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat”, a completat Dan Cărbunaru.

Datele transmise de Ministerul Educaţiei arată că totalul de posturi finanţat din bugetul de stat prin acest minister, în sistemul de învăţământul preuniversitar de sta, este de 293.855.

„Numărul maxim de posturi finanţat din bugetul de stat pentru sistemul preuniversitar de stat, învăţământul de masă este de 274.752, în timp ce numărul maxim de posturi finanţat prin bugetul Ministerului Educaţiei pentru învăţământul special este de 19.103. Diferenţa celor 3.245 de posturi va fi utilizată pentru a înfiinţa şi funcţiona servicii de educaţie timpurie complementară începând cu următorul an şcolar”, a concluzionat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

angajari educatiedan carbunaruposturi profesor
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes