Dan Șucu, investitor Imperiul Leilor: ”Nu ai dreptul să te oprești, indiferent de câte ori cazi. Te ridici și mergi înainte!”

Cel de-al treilea sezon Imperiul Leilor începe miercuri, 9 februarie, de la ora 21:30, la PRO TV. Cinci oameni de afaceri puternici sunt gata să investească în business-uri ingenioase și să ajute tinerii la început de drum să-și finanțeze visul. Dan Șucu, fondatorul și proprietarul Mobexpert, crede că seriozitatea și tenacitatea sunt elemente esențiale în dezvoltarea unui business de succes.

Cu o experiență de peste 30 de ani, Dan Șucu pășește în Imperiul Leilor cu gândul de a încuraja tinerii, atât pe cei ce urmează să-și prezinte ideea de afaceri în cadrul emisiunii, cât și pe cei din fața televizorului, să pornească un business și să fie încrezători în forțele proprii: „Cu cât mai mulți tineri pornesc o nouă afacere și cu cât mai mulți dintre ei reușesc în afacerile lor, cu atât ne va fi mai bine tuturor. Acesta este gândul cu care particip la Imperiul Leilor. Mă interesează să reușesc să transmit încredere, ingredientul principal pentru reușită”.

Investitorul susține că cele 3 criterii după care se ghidează în afaceri sunt „seriozitatea, încrederea și tenacitatea” și preferă să investească în antreprenori dedicați, pentru care e dispus să ofere mai mult decât finanțare, ci și sprijin, și îndrumare. Despre ideile pe care le caută în acest sezon, la Imperiul Leilor, fondatorul Mobexpert spune că singurele afaceri în care merită să investească sunt cele care au o bază solidă, care sunt clădite atent: ”Aș investi în ceva în care poți să construiești, în care te uiți înapoi și vezi că a rămas ceva în spate, vezi o construcție. N-aș investi în ceva în care nu simt ideea de construcție”.

Cât despre un sfat pe care îl poate da tuturor antreprenorilor, fie că sunt la început de drum sau cu experiență, Dan Șucu vorbește despre perseverență: „Nu ai dreptul să te oprești, indiferent de câte ori te împiedici, de câte ori cazi. Nu este nicio problemă, te ridici și mergi înainte!”.

Ce business-uri au descoperit cei cinci investitori Imperiul Leilor în sezonul trei, dar și pentru ce idei se vor lupta Dan Șucu, Cristina Bâtlan, Dr. Wargha Enayati, Sebastian Dobrincu și Dragoș Petrescu, vedem din 9 februarie, la PRO TV.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

dan sucudan sucu imperiul leilorImperiul Leilorinscrieri imperiul leilor
Gloria Pascu
Gloria Pascu este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, acoperind o varietate de domenii, de la politică și justiție, la actualitate, lifestyle, știri externe sau sport, cu o experinta de peste 5 ani, în branșă.

Alte stiri de interes