Daniela Coța și soțul său, Vasile, au fost reținuți într-un dosar vizând obţinerea ilegală de fonduri şi delapidare.
Daniela Coţa, fostă consilieră a premierului Viorica Dăncilă, a fost reţinută de procurori, joi, pentru 24 de ore, într-un dosar de corupție. Alături de aceasta a fost reținut și soțul său, Vasile Coța, preşedintele echipei de volei masculin ACS Volei Municipal Zalău. Cei doi ar fi delapidat 3 milioane de lei din fondurile asociaţiei sportive ce gestionează activitatea echipei de volei menţionată.
Cei doi sunt acuzați că au cauzat un prejudiciu de peste trei milioane de lei: 1,2 milioane de lei din obţinere ilegală de fonduri și 1,9 milioane de lei din delapidare.
“Sumele menţionate nu sunt definitive. Însă se mai administrează probe în acest dosar şi s-au mai făcut cercetări inclusiv după reţinerea celor doi, care au calitatea de suspecţi”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, Sorin Flonta.
Cei doi vor fi prezentați în faţa judecătorului cu propunere de arestare preventivă.
Daniela Coța s-a alăturat echipei fostului premier PSD Viorica Dăncilă în ianuarie 2019. Aceasta fusese anterior viceprimar al municipiului Zalău și candidat al PSD la alegerile parlamentare din 2016. DE asemenea, ea era și șefa Organizației de Femei a PSD din Sălaj și, potrivit presei locale, o apropiată a lui Dăncilă.
La o zi după reținere, Daniela Coța a fost suspendată din PSD pentru un an.









Comenteaza cu profilul facebook