Darius Vâlcov, condamnat la 6 ani și jumătate de închisoare

Darius Vâlcov, condamnat la 6 ani și jumătate de închisoare
Darius Vâlcov, condamnat la 6 ani și jumătate de închisoare

Darius Vâlcov, fost ministru de Finanțe, a fost condamnat marți la 6 ani și 6 luni de închisoare într-un proces de corupție, faptele fiind săvârșite, potrivit DNA, în calitate de primar al Slatinei.

Decizia a fost luată de Tribunalul Dolj și nu este definitivă, potrivit Digi 24. Darius Vâlcov – fost primar al orașului Slatina în perioada 2004-2012 – este acuzat în acest dosar de instigare la dare şi luare de mită.

Darius Vâlcov condamnat

Darius Vâlcov, ”eminența cenușie” a fostului Guvern PSD, a primit o condamnare de șase ani de închisoare cu executare în primă instanță.

În perioada noiembrie-decembrie 2012, inculpatul Vâlcov Darius-Bogdan, în calitate de primar al municipiului Slatina, i-a pretins unui om de afaceri – denunţător în cauză, aproximativ 10% din sumele încasate de societatea acestuia de la Primăria Slatina, în baza unui contract semnat anterior, iar în perioada 21 ianuarie – 13 iunie 2013 a primit, în mai multe tranşe, de la respectiva societate, printr-o firmă intermediară, suma de 2.146.270 lei, astfel încât denunţătorul să nu întâmpine probleme în derularea contractului şi să primească banii la timp pentru lucrările efectuate. Contractul avea ca obiect elaborarea studiilor de fezabilitate, proiectelor tehnice şi execuţia lucrărilor pentru izolarea termică a faţadelor a 131 de blocuri din municipiul Slatina, fiind în valoare de 24.833.258 lei fără TVA.
În aceeaşi manieră a procedat inculpatul şi în cazul unui alt contract încheiat de instituţia publică pe care o reprezenta cu o altă societate comercială, privind reabilitarea Centrului istoric al oraşului Slatina, preţul contractului fiind de 7.726.919 lei fără TVA. Astfel, în luna iunie 2012, inculpatul Vâlcov Darius-Bogdan a pretins de la administratorul firmei respective, printr-un intermediar, 10% din valoarea contractului, în schimbul semnării respectivului act de către autoritatea contractantă şi efectuării la timp a plăţilor, iar, ulterior, a primit prin intermediul unor persoane suma totală de 450.000 lei.

La data de 23 iulie 2014, între S.C. Compania de Apă Olt S.A. şi aceeaşi firmă s-a încheiat un contract de lucrări având ca obiect „Continuarea lucrărilor de reabilitare şi extindere a reţelelor de apă şi apă uzată în aglomerările Potcoava şi Scorniceşti”, preţul licitat contractat fiind de 17.000.000 lei fără TVA. Ulterior, înaintea datei de 27 august 2014 (data emiterii primei facturi către S.C. Compania de Apă Olt S.A.), administratorul firmei respective a fost contactat de o persoană din cercul de apropiaţi ai inculpatului Vâlcov Darius-Bogdan, care i-a comunicat că acesta din urmă îi pretinde 10% din valoarea contractului respectiv pentru „a interveni la conducerea companiei în vederea efectuării la timp a plăţilor aferente contractului”, lucru cu care omul de afaceri a fost de acord. Suma de 1.700.000 lei (echivalentul unui procentaj de 10%), pretinsă în modalitatea descrisă mai sus, urma să-i fie remisă inculpatului după primirea de către societatea respectivă a unui „avans mai mare pentru lucrările efectuate”, acesta urmând să depună diligenţele necesare în acest sens. Astfel, în lunile septembrie 2014 şi februarie 2015, inculpatul a primit, în două tranşe, de la omul de afaceri, tot prin intermediari, suma de bani pretinsă iniţial. Pentru aceleaşi lucrări, inculpatul Vâlcov Darius-Bogdan a pretins şi primit anterior de la un alt om de afaceri un procentaj de 20% din valoarea contractului. După primirea banilor, contractul respectiv a fost reziliat, fiind atribuit, la data de 23 iulie 2014, omului de afaceri de la care a pretins şi primit suma de 1.700.000 lei, mai sus amintită. Suma totală primită de inculpat în urma săvârşirii celor trei infracţiuni de corupţie se ridică la 4.296.270 lei. În cauză, procurorii anticorupţie au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra unor bunuri (piese de mobilier folosite la amenajarea hotelului pe care inculpatul îl deţine în municipiul Slatina), în valoare de 393.457,58 lei şi asupra sumei de 264.460 lei existente în contul unei societăţi pe care inculpatul Vâlcov Darius-Bogdan o controla prin interpuşi.

Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Dolj pe 20 iulie 2017, după ce judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au admis cererea lui Bogdan Darius Vâlcov, fost ministru al Finanţelor şi senator de Olt, de strămutare a procesului în care este judecat pentru luare de mită şi trafic de influenţă de la Tribunalul Olt.

Denunțătorul lui Vâlcov

Cauza se bazează pe denunţul unui om de afaceri care a derulat contracte cu Primăria Slatina.

”În perioada noiembrie-decembrie 2012, Darius-Bogdan Vâlcov, în calitate de primar al municipiului Slatina, i-a pretins unui om de afaceri, denunțător în cauză, aproximativ 10% din sumele încasate de societatea unui om de afaceri de la Primăria Slatina, în baza unui contract semnat anterior, iar în perioada 21 ianuarie – 13 iunie 2013 a primit, în mai multe tranșe, de la respectiva societate, printr-o firmă intermediară, suma de 2.146.270 lei, astfel încât denunțătorul să nu întâmpine probleme în derularea contractului și să primească banii la timp pentru lucrările efectuate.
Contractul avea ca obiect elaborarea studiilor de fezabilitate, proiectelor tehnice și execuția lucrărilor pentru izolarea termică a fațadelor a 131 de blocuri din municipiul Slatina, fiind în valoare de 24.833.258 lei fără TVA”, se arată într-un comunicat al DNA.

Nu este singurul dosar în care Darius Vâlcov își aștepta sentința. În dosarul în care este judecat pentru instigare la dare și luare de mită, pronunțarea este așteptată pe 24 iulie, la Tribunalul Gorj.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

condamnare valcov darius valcov darius valcov condamnat
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes