CE SPUNE HOTĂRÂREA?
O majoritate strânsă a Curţii Supreme din Colorado a decis că Trump nu poate să apară pe buletinul de vot din acest stat în temeiul Secţiunii 3 a celui de-al 14-lea amendament din Constituţia SUA, care interzice oricărei persoane implicate în “insurecţie sau rebeliune” să deţină o funcţie federală.
Un judecător de la o instanţă inferioară a decis anterior că acţiunile lui Trump din 6 ianuarie 2021, în timpul atacului susţinătorilor săi asupra Capitoliului SUA, au reprezentat o incitare la insurecţie, dar nu a decis descalificarea lui din cursa electorală, spunând că Secţiunea 3 nu se aplică preşedinţilor.
Curtea Supremă din Colorado şi-a suspendat propria decizie în aşteptarea revizuirii ei de către Curtea Supremă a SUA, pe care Trump a declarat că o va solicita imediat.
VA RĂMÂNE VALABILĂ HOTĂRÂREA?
Cazul implică o serie de probleme juridice fără precedent legate de Secţiunea 3, care a fost adoptată în urma Războiului Civil şi care a fost rareori invocată.
Nu este clar cum se va pronunţa Curtea Supremă a SUA, dar aceasta este dominată de o majoritate conservatoare care include trei persoane numite de Trump, iar unii sunt de mult timp reticenţi în ceea ce priveşte acordarea de competenţe juridice care nu se bazează în mod clar pe legislaţie.
Aceasta a fost o preocupare majoră şi pentru judecătorii disidenţi din Colordo, în condiţiile în care decizia a fost luată cu 4 voturi la 3. Ei au spus că hotărârea majorităţii l-ar lipsi pe Trump de unul dintre cele mai de bază drepturi ale sale, în lipsa unui proces propriu-zis. Aceştia au remarcat faptul că Trump nu a fost condamnat de un juriu pentru insurecţie şi nu a avut dreptul de a aduce probe sau martori care să depună mărturie în acest caz, printre alte drepturi de bază acordate inculpaţilor în materie penală.
CE SPUNE TRUMP DESPRE ACEASTĂ HOTĂRÂRE?
Campania lui Trump a calificat decizia instanţei drept “nedemocratică”.
“Curtea Supremă din Colorado a emis în această seară o decizie complet eronată şi vom depune rapid un recurs la Curtea Supremă a Statelor Unite”, a declarat un purtător de cuvânt al campaniei.
El şi alţi aliaţi au criticat cazurile de descalificare electorală din Colorado şi din alte câteva state ca fiind nedemocratice şi ca făcând parte dintr-o conspiraţie a rivalilor săi politici pentru a-l îndepărta de funcţia prezidenţială pe fostul preşedinte.
CE IMPACT AR PUTEA AVEA ACEASTĂ HOTĂRÂRE ASUPRA ALEGERILOR?
Chiar dacă hotărârea va fi confirmată de Curtea Supremă a SUA, ar putea fi lipsită de consecinţe pentru rezultatul alegerilor din noiembrie 2024, deoarece Trump nu are nevoie să câştige Colorado şi nici nu se aşteaptă să o facă, având în vedere puternica înclinaţie democrată a acestui stat.
Colorado are nouă din cele 270 de ”mari” voturi reprezentative necesare pentru a câştiga preşedinţia SUA. Biden a câştigat alegerile din acest stat cu peste 13 puncte procentuale diferenţă faţă de Trump la alegerile din 2020.
Dar procese similare ar putea fi intentate în alte state unde concurenţa e mai acerbă şi pe care Trump trebuie să le câştige pentru a învinge. Şi, deşi niciuna dintre aceste instanţe nu ar fi obligată să aplice decizia din Colorado, judecătorii o vor studia probabil cu atenţie în timp ce vor ajunge la propriile concluzii.
CARE ESTE SITUAŢIA ALTOR CAZURI DE DESCALIFICARE ELECTORALĂ A LUI TRUMP?
Alegătorii şi alte grupuri de susţinători ai altor candidaţi au intentat procese pentru a-l împiedica pe Trump să apară pe buletinul de vot în peste 12 state, dar cel puţin şapte dintre ele au eşuat din diverse motive.
Instanţele din Michigan, New Hampshire şi Florida au respins cazuri similare din motive procedurale şi jurisdicţionale, unele hotărâri declarând că instanţele nu au puterea de a descalifica unilateral candidaţii de pe buletinele de vot.
Curtea Supremă din Minnesota a respins, de asemenea, o solicitare de descalificare.
Comenteaza cu profilul facebook