De ce a fost surprins Iohannis fără mască la discuțiile de la Consiliul European

Administrația Prezidențială precizează într-un comunicat că purtarea măștii de protecție la Consiliul European a fost opțională, nu obligatorie, acesta fiind motivul pentru care președintele Klaus Iohannis apare în unele imagini fără mască de protecție și în alte poze cu mască de protecție, la fel ca alți lideri europeni.

”În contextul pandemiei de COVID-19, reuniunea Consiliului European s-a desfășurat în condiții maxime de siguranță sanitară, însă purtarea măștii în cadrul ședințelor plenare, precum și în alte formate restrânse, a fost opțională, și nu obligatorie, așa cum s-a putut observa de altfel din înregistrările video și din fotografiile realizate pe durata Consiliului. Cu toate acestea, pe parcursul celor patru zile și patru nopți de negocieri intense, Președintele României, la fel ca și alți lideri europeni, a folosit masca de protecție, existând doar unele excepții punctuale, cu durată limitată”, este răspunsul oficial al Administrației Prezidențiale.

Nici Merkel nu a avut mască mereu

Potrivit fotografiilor postate pe site-ul Consiliului European, Klaus Iohannis poate fi observat în timp ce poartă discuții alături de omologii săi, precum Emmanuel Macron, președintele Franței, și cancelarul Austriei, Sebastian Kurz. În toate imaginile, președintele României poate fi observat fără mască de protecție cu care ne-a obișnuit să iasă atunci când face declarații.

Klaus Iohannis nu este singurul oficial care apare fără mască de protecție.

Cancelarul german Angela Merkel, de exemplu, apare fără mască de protecție în unele poze, la fel și premierul bulgar Boiko Borisov, premierul maghiar Viktor Orban. Chiar și președintele Consiliului European, Charles Michel, este surprins fără mască de protecție.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

de ce nu a avut masca iohannisiohannis fara masca
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes