De ce au fost oprite, duminică, instalaţiile de transport pe cablu de la Sinaia? Explicațiile oficialilor

Telecabina Sinaia
Telecabina Sinaia

Instalaţiile de transport pe cablu care deservesc domeniul schiabil al staţiunii Sinaia au sistat programul cu publicul, duminică, la ora 12:30, din cauza depunerilor de chiciură şi a vântului puternic care făceau ca funcţionarea acestora să nu fie una sigură. Gondola şi telecabina au funcţionat doar pentru a coborî cei peste 2100 de turişti care urcaseră până la acea oră la 2000 de metri altitudine, în Bucegi.

Vântul puternic şi precipitaţiile au dat peste cap planurile turiştilor care au mers, duminică, la schi sau snowboard pe pârtiile din Sinaia, la 2000 de metri altitudine în Masivul Bucegi.

Duminică, la ora 12:30, administraţia instalaţiilor de transport pe cablu de la Sinaia a sistat programul cu publicul, menţinând funcţionale instalaţiile doar pentru a coborî turiştii care urcaseră deja.

Administratorul instalaţiilor, Maria Floricica, a declarat pentru News.ro că decizia de a sista programul cu public a fost luată în condiţiile în care cablurile telecabinei şi senzorii telegondolei aveau depuneri de chiciură, iar menţinerea instalaţiilor în funcţiune ar fi putut ridica probleme în ceea ce priveşte securitatea.

În zona telescaunelor viscolul a transportat zăpada, făcând ca vizibilitatea să fie zero.

La ora transmiterii acestei ştiri, toţi cei peste 2100 de turişti care urcaseră pe munte au fost coborâţi în siguranţă şi fără incidente, a precizat Maria Floricica.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

sinaia telecabina oprita telecabina sinaia
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes