De ce s-a înscris Berbeceanu în PNL?

Fostul comisar de poliție Traian Berbeceanu a luat o decizie curajoasă, astăzi, și a intrat în politică oficial. S-a înscris în PNL, el fiind deja consilierul ministrului de Interne Macel Vela.

De ce s-a înscris Berbeceanu în PNL?

Ne explică chiar el, într-un mesaj postat pe o rețea de socializare:

“De ce acum?

Pentru că, cred cu tărie, este momentul ca în viața tuturor partidelor să apară oameni noi, care până acum nu au mai fost implicați politic.
Pentru că am hotărât să nu mai privesc de pe margine, să mă implic, să nu mai fiu nevoit să invoc eternul “în locul lor așa aș face”.
Și nu în ultimul rând, pentru că am dreptul!”, începe postarea lui Berbeceanu, care-și anunță astfel intențiile de a ”face ceva în politică”.

De ce PNL?

”Pentru că mereu am avut simpatii liberale”, spune simplu fostul comisar, care mai dezvălui și faptul că nu va viza nicio funcție:

”Pentru că în organizațiile din județul meu sunt oameni minunați, dedicați comunităților locale, gospodari care deja au demonstrat că merită, cu prisosință, votul oamenilor.
Pentru că în ultima perioadă de timp am avut șansa să cunosc lideri naționali, oameni valoroși, buni profesioniști, convingăndu-mă personal de bunele lor intenții.
Pentru că, în condițiile unei guvernări pline de greutăți inimaginabile, am simțit grija față de cetățeni, preocuparea pentru sănătatea și siguranța acestora în detrimentul cumulului de capital electoral.

Pentru că este partidul care poate să repornească România.

Pentru că PNL!

Unde în PNL?

Jos, la talpă, în linia întâi.

Voi fi un simplu membru de partid, fără să vizez vreo funcție de conducere.

Nu mă interesează vreo candidatură personală, nu îmi doresc niciun loc pe vreo listă. Dar voi susține, cu toată puterea și priceperea, candidații desemnați, având convingerea că, împreună, avem șansa să schimbăm “culoarea” județului”, scrie Berbeceanu pe Facebook.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

Berbeceanu berbeceanu pnl comisar berbeceanu Traian Berbeceanu
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes