Acum zece ani, atunci când am ajuns în țara asta mititică, și anume Belgia, la orice m-aș fi așteptat să se întâmple în afara următorului fapt: să constat că oamenii ăștia nu sunt deloc informați și pregătiți pentru viață.
Opinie de Gabriela Ibens, Antwerpen
Închipuiți-vă că nu respectă mai nimic din sfintele reguli care ne-au ferit atâta amar de vreme de necazuri, de deochi sau de buba neagră pe noi, urmașii celor mai viteji, celor mai deștepți și in general “celor mai” pe care, în mărinimia lui, Bunuțu i-a îngăduit pe această planetă. Nu tu moaște, nu tu credință în Sfântul Curentie Trăgătorul la Șale, nu tu socializare în trafic cu geamul lăsat și saluturi cu degetul flexat, nu tu respect față de adevărații regi, adică Guță, Luță și Maimuță sau cum s-or mai fi numind ei, ce mai încolo încoace, niște ciudați.
Par egzamplu, în cazul în care odrasla iar ia un calificativ nașpa la mate sau pune rădaște proaspete în patul lu’ a bătrână numa s-o mențină vioaie, belgienii au împlântat în sufletul fraged al copilașilor ideea că n-o să-i mai caute Moș Nicolae, nu Moș Crăciun așa cum ar fi în normativele cunoscute, iar eu consider că dacă nici ăsta nu-i curat ghinion, atunci nu știu care mai e!
Pentru a înțelege fraza de mai sus, trebuie să vă spun că, nu știu, din neșansă, nebăgare de seamă, ori dintr-o proastă aprofundare a reclamelor la Coca Cola, în loc să fie convinși, așa cum e normal, că Moș Crăciun e ăl mai tare, belgienii ăștia au certitudinea că Șeful la Moși este nimeni altul decât Moș Nicolae, convingere însoțită și de un întreg ritual menit să ne amețească și mai tare creierii capului.
Toată tărășenia începe cam de pe la jumatea lui octombrie, atunci când orice copil care știe că a ascultat-o pe maică-sa și a mâncat plin de sughițuri și orăcăieli tot castronul cu supă cremă de broccoli, începe febril, după caz, să scrie, deseneze sau mâzgălească o scrisoare în care își enumeră așteptările pe care le are. În acest scop, orice magazin mai răsărit întocmește cataloage speciale pentru vânzările de Moș Nicolae, de unde vrednicele odrasle își aleg cadourile, unii dintre ei, din comoditate, din spirit practic ori chiar din necunoașterea alfabetului fiind prea mici, aleg pur și simplu să taie frumușel fotografia jucariei dorite și să o lipească pe scrisoarea adresată bărbosului.
Sunteți atenți, da? Vă întreb pentru că asta e abia începutul trebușoarei ăsteia! Îmi asum ignoranța, dar eu până a veni aici aveam o imagine cu totul învăluită în pâclă asupra acestui personaj, Moș Nicolae! Știam doar ca e un distins domn cu barbă care se deosebește clar de șeful lui, Crăciun, prin jiletca de culoare albastră, că vine în seara de 5 Decembrie și că aduce, după caz, portocală și ciorapi, portocală și un caiet sau portocală și un pulover urât și albastru! Adică ce s-o mai lungim, cred că pe vremea mea era doar un “provider” de portocală, și vorbesc la singular pentru că dacă primeai mai multe, nu putea să însemne decât două lucruri: ori maică-ta era șefă la Alimentara ori taică-tu era șef de Sindicat și vă spun asta ca să nu cumva să vă formați ideea total greșită că nu existau alternative.
Revenind la belgieni, scrisorica aia, frumos împăturită, este pusă la vedere într-o ghetuță in fața șemineului sau după caz, a ferestrei, balconului sau ce mai are omul. Alături se pune cel mai mare morcov care se găsește în gospodărie și asta drept hrană pentru calul moșului!
Care cal?, o să mă intrebați pe bună dreptate! Eh, aflați de la mine că Moș Nicolae ăsta din Belgia nu dă nici doi bani pe povestea aia a noastră cu domnul în vârstă care vine cu un toiag să stabilească care și cum a fost băiat bun! No, no, no! Treaba nu e nici pe departe atât de simplă! Moșul Belgian, numitul Sinterklaas, locuiește… tananaaaaa!!!…tocmai în Spania, el vine cu vaporul de acolo și are drept ajutor un alt personaj pitoresc, pe Swartze Piet, adică în traducere, pe Petrică cel negru! Se complică deja, nu-i așa? Calul intervine în poveste abia atunci când Sinterklaas ajunge în Belgia și începe călătoria prin regat, cautând fiecare casă cu copii pentru a constata adevărata stare de fapt, copilul a fost cuminte au ba!? Toată tărășenia asta este luată în foarte serios și se transformă într-o manifestare la nivel național, care implică pe bune, vapoare, cai și veritabile manifestări de forță în care notabilitățile urbelor se implică și participă cu dăruire la poveste, căci ce altceva este decât o poveste la care participă o întreagă țară?!
Copii care nu stau prea bine cu răbdarea pot scurta un pic procedura, trimițând scrisorica direct Moșului, fiind atribuite două adrese reale in acest scop, prima pentru scrisorile cu răspuns așteptat în limba franceză este Rue du Paradis 1, 0612 Ciel și o a doua pentru răspuns în limba olandeză: Spanjestraat 1, 0612 Hemel, pentru asta fiind montate cutii poștale semnalizate corespunzător, menite a prelua exclusiv misivele de acest gen! Ca să vedeti că afacerea este tratată cu maximă seriozitate, fiecare scrisorică trimisă primește un răspuns până in maxim 6 Decembrie și o mică atenție din partea Moșului. Cele 2000+ cutii aparțin Poștei Belgiene, care așteaptă aproximztiv 300 de mii de misive, facându-se precizarea că nu este necesară francarea și nici nu există limite de vârstă pentru a te putea simți din nou copil.
Ce să mai povestim, toată chestia asta ține ocupați și (cât se poate de) cuminți copiii, cel puțin de la jumătatea lui octombrie până pe 5 decembrie, seară în care magia devine realitate și fiecare își primeste răsplata.
Dacă la primul lockdown populația era încurajată să pună în geam un ursuleț de pluș pentru a crea o stare de confort piticilor, la al doilea , cel început în data de 1 Noiembrie, cetățenii au fost sfătuiți să pună o luminiță în fereastră, ca simbol al încrederii că toate acestea vor trece și va fi din nou bine, astfel ca sunt destule familii care au ales să împodobească deja casele cu ghirlande luminoase.
Toate astea nu fac decât să înlesnească depășirea dificilei situații actuale, transformând în realitate o legendă spusă sub diverse forme copiilor, aratându-ne că nu e important dacă Moșul vine călare, cu un vapor sau doar având un toiag, important e să nu abandonăm niciodată ideea că undeva, cineva crede în noi și chiar nu contează cum alege să ne arate asta, răspunzându-ne la mesaje, trimițându-ne scrisori sau lăsându-ne o portocală în ghetuțe!
Fiți buni, cuminți și răbdători și amitiți-vă că, acolo, sub imaginea aia scorțoasă de om serios cu responsabilități imense e un copil care mereu o să stea cu nasul lipit de fereastra aburită așteptând nerăbdător să vină răsplata pentru faptul că a mâncat toate legumele din supă și a fost cuminte!
Comenteaza cu profilul facebook