Decizia Guvernului privind scăderea plafonul de încadrare ca microîntreprinderi

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, vineri, în deschiderea şedinţei de Guvern, că nu se va aplica reducerea plafonul de încadrare ca microîntreprinderi, de la 1 milion de euro la 500.000 de euro, el precizând că antreprenorii români au nevoie de un mediu predictibil şi prietenos, pentru a-şi dezvolta afacerile.

Pentru că am văzut o serie de dezbateri pe tema coborârii, începând cu 1 ianuarie, a plafonului de încadrare ca microîntreprinderi, de la 1 milion de euro la 500.000 de euro, aş dori să clarific de pe acum acest lucru. Guvernul nu va aproba o astfel de iniţiativă, antreprenorii români au nevoie de un mediu predictibil şi prietenos, pentru a-şi consolida şi dezvolta afacerile cinstit”, a spus premierul.

El a arătat că antreprenorii nu trebuie taxaţi suplimentar. ”Am discutat şi vom respecta prevederile Codului Fiscal”, a spus Ciucă.

Nicolae Ciucă a mai spus că Guvernul este preocupat de a păstra echilibrul bugetar şi respectă angajamentele luate în relaţia cu Comisia Europeană, de a avea un deficit de 6,2 % pe ESA, echivalentul a 5,84 % pe cash.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

microintreprinderi nicolae ciuca plafon microintreprinderi
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes