Declarațiile zilei – Ludovic Orban: Vrem să ajungem la 15 mii de teste pe zi. Economic stăm mai bine decât previziunile unor analiști

Declarațiile zilei - Ludovic Orban: Vrem să ajungem la 15 mii de teste pe zi. Economic stăm mai bine decât previziunile unor analiști
Declarațiile zilei - Ludovic Orban: Vrem să ajungem la 15 mii de teste pe zi. Economic stăm mai bine decât previziunile unor analiști

Premierul Ludovic Orban a susținut o conferință de presă, pe 4 mai, după ce președintele Klaus Iohannis a anunțat luni că starea de urgență va înceta în 14 mai și va fi înlocuită cu starea de alertă, începând cu 15 mai, când se vor redeschide saloanele de coafură, frizeriile, cabinetele stomatologice sau muzeele, urmând ca eventuale noi măsuri de relaxare să fie dispuse după două săptămâni, în funcție de evoluția pandemiei de coronavirus.

Prim-ministrul a anunţat, luni seara, că în prezent centrele din România au o capacitate de a realiza 11.000 de teste zilnice în ce priveşte infecţia cu coronavirus. Orban a arătat că obiectivul autorităţilor este ca această capacitate să fie mărită la peste 15.000 de teste zilnic. Șeful Executivului a arătat că, în prezent, funcţionează 60 de centre de testare, iar alte 17 se află în curs de acreditare.

Declarații Ludovic Orban:

  • România nu a fost pregătită pentru a se confrunta cu acest pericol.
  • Am avut o abordare preventivă. Guvernul si autoritățile au luat măsuri inainte ca alte țări să ia măsuri, chiar înainte să existe avertismente care să forțeze guvernul să ia astfel de măsuri.
  • Am început să luăm măsuri încă de la izbucnirea epidemiei in Chinei.
  • Am instituit măsuri de suspendare a zborurilor, a școlilor și multe alte măsuri privite cu oarecare neincredere. Aceste măsuri au condus la un rezultat eficient in bătălia guvenrului cu provocarea extrem de grea.
  • Primul caz pozitiv s-a înregistrat in 26 februarie. În Spania erau 3 cetățeni diagnosticați. Azi, în Spania sunt 247 de mii diagnosticați , iar in România, 13 163, o diferentă uriasă care arată că măsurile severe pe care le-am luat au produs efecte.
  • Nu a fost depăsit numărul de 260 de persoane la ATI.
  • Decesele: in România sunt de ordinal sutelor, în Spania sunt 25 de mii
  • A trebuit să luăm măsuri din mers
  • Izbucnirea epidemiei ne-a prins fără stocuri. S-a făcut un efort uriaș
  • Am pornit de la câteva sute de teste pe zi. Azi, sunt 6o de centre de testare, iar capacitatea de testare este de aproape 11 mii de teste zilnice. Sunt in curs da creditare inca 17 centre. Vrem să crestem capacitatea de testare la peste 15 mii zilnic. Nu e vorba de teste rapide.
  • Nu mi-am dorit să fiu în situația de a impune restricții
  • După 15 mai in mod gradual ne dorim să eliminăm restricțiile
  • Această reducere se va face întâi in cazul restricțiilor a căror ridicare generează cele mai mici riscuri
  • Pentru fiecare ridicare de restricții vom aștepta cam 14-15 zile să vedem efectele
  • Orice fel de ridicare de restricții trebuie însoțit de un set de reguli
  • Vom avea reguli si in ceea ce priveste transportul public, activitatea in birouri
  • Economia: orice activitate economică pentru care riscul nu era mare, am permis desfășurarea ei.
  • Am permis toate activitățile economice necesare.
  • Față de previziunile unor analiști, lucrurile stau mai bine decât ne așteptam.
  • Ne-am uitat inclusiv la încasările la bugetul de stat: scăderile sunt mai mici decât previziunile care au fost făcute.
  • IMM Invest: peste 50 de mii de companii au aplicat.
  • Plata șomajului tehnic: pentru companiile care au întrerupt activitatea, am luat decizia pentru a permite angajaților să rămână alături de companie, iar compania să poată să îi reangajeze.
  • Suspendarea plății ratelor. Adresabilitatea acestei măsuri a fost cea mai largă din Europa.
  • Peste 200.000 de persoane fizice și juridice au cerut suspendarea ratelor, aproape 40.000 de persoane beneficiau de acestă măsură, potrivit datelor primite în 30 aprilie.
  • Am reglementat măsura unor beneficii de asistență socială, stimulente educaționale.
  • Am ridicat presiunea în privința taxelor și impozitelor locale prorogând termenul la care pot fi plătite până la 30 iunie.
  • Am dispus amânarea la plată pentru servicii de utilități și chirii pentru anumite persoane fizice și juridice.
  • Am scutit de plata impozitelor speciale care se plăteau pe numărul de locuri de cazare sau suprafețe pe perioada stării de urgență și intenționăm să lungim această măsură până la redeschiderea activității în Horeca.
  • Am ridicat presiunea care era pusă pe companii și persoanele fizice pentru creanțe bugetare.
  • Am amânat termenul pentru depunerea solicitărilor pentru creanțe până la 30 octombrie.
  • În domeniul social, pe lângă măsurile de susținere a angajaților, am prelungit plata șomajului persoanelor cărora le expira acest drept cel puțin până la finalul perioadei de urgență. Am reglementat măsura unor beneficii de asistență socială.
  • Măsuri economice la care ne gândim: Evaluăm resursele financiare pe care le putem accesa în perioada următoare.
  • Aceste resurse provin din buget, din fonduri europene pe care le avem la dispoziție, provin din credite care pot fi luate din sistemul financiar bancar din România, de pe piața internațională.
  • Intenționăm să lărgim instrumentul emiterii de obligațiuni și să oferim posibilitatea cetățenilor care au posibilitatea de a economisi. Să implicăm cetățeanul într-un program ”Români pentru români”.
  • Avem posibilitatea de a apela la credite și de a implica Fondul European de Investiții în susținerea unor proiecte.
  • De asemenea, urmărim un program amplu de investiții de stat.
  • Pilonii dezvoltării economice se vor baza pe investiții publice și private.
  • Există 23 de companii are au primit autorizarea de a produce măști, majoritatea măști chirurgicale.
  • Există 60 de companii care au primit autorizație să producă combinezoane.
  • Sunt 100 de companii care au primit autorizație de a produce biocide.
  • Putem profita de o conjunctură internațională economică în care România poate profita de relocarea unor companii.
  • Pregătim câteva măsuri după modelul IMM Invest și pentru companiile mari.
  • Vom adopta un act normativ care va crea un mecanism de garantare pentru capitalul de lucru si pentru investiții și pentru companiile mari, ca nu pot să acceseze IMM Invest.
  • Încă resimțim efectele OUG 114, care a aruncat în aer prețul la gaz și la energie electrică pentru companii.
  • Punem la punct o schemă de ajutor de stat care funcționează în cinci țări europene, de garantare și de implicare în garantarea creditului comercial.
  • În structura creditelor companiilor, creditele de consum sunt foarte importante. Peste 60% din creditele companiilor sunt credite de consum. Dacă o companie intră în credite și nu face față plăților riscă să afecteze companii sănătoase în lanț, să intrăm într-un blocaj.
  • Încercăm să mobilizăm din fondurile europene o sumă cât mai mare pentru susținerea IMM-urilor, mai ales în investiții.
  • Încercăm să relocăm fonduri din zonele unde nu putem cheltui bani pentru a direcționa banii în aceste investiții.
  • Ne gândim să construim un fond de investiții. Avem un model care a funcționat, fondul de investiții polonez.
  • Vrem să creștem masiv investițiile publice pe toate tipurile de infrastructură: de transport, energetică, de sănătate, școlară, de comunicații, agricultură/irigații. Toate vor face obiectul unor planuri de investiții.
  • Obiectivul este să depășim 6 la sută din PIB pentru investiții publice în doi ani de zile.
  • Susținerea angajaților: pentru companiile care își repornesc activitatea, vom trece de la șomajul tehnic la o măsură activă. Pentru orice persoană reangajată, vom participa la susținerea plății salariului, cu un procent intre 35 la sută și 41,5 la sută.
  • Vom sprijini companiile să angajeze oameni care azi nu au loc de muncă.
  • Aceste măsuri vor varia, de exemplu vom mări alocarea pentru persoane de peste 50 de ani.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

declaratii orbanludovic orbanorban
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes