Deficitul bugetar este sub 3 procente din PIB, la şase luni. Ce cheltuieli a mai făcut guvernul

Deficitul bugetar s-a situat la 33,81 miliarde lei (2,96% din PIB) după primele şase luni din acest an, comparativ cu 45,17 miliarde de lei (4,28% din PIB), înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut. Ministerul Finanţelor afirmă că rezultatul a fost realizat în condiţiile în care în perioada ianuarie-iunie 2021 cheltuielile de investiţii au fost cu 5,23 miliarde de lei mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar plăţile cu caracter excepţional generate de epidemia COVID-19 au fost de 8,11 miliarde lei.

Veniturile au crescut cu 21% în prima jumătate a anului, ritm determinat inclusiv de baza scăzută de anul trecut, în timp ce cheltuielile au avansat cu 9,8%. Cheltuielile de personal au totalizat 55,71 miliarde lei, în urcare cu 4,5% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, însă exprimate ca pondere în PIB au scăzut cu 0,1 puncte procentuale, la 4,9% din PIB. 

Deficitul înregistrat în luna iunie a fost de 7,62 miliarde lei.

Veniturile au însumat 176,38 miliarde lei în prima jumătate a anului 2021, cu 20,6% peste nivelul încasat în aceeaşi perioadă a anului trecut. Acest avans a fost influenţat de baza redusă aferentă 2020 (în principal perioada mar-mai – caracterizată preponderent de lockdown), redresarea indicatorilor economici, dar şi de recuperarea parţială a unor categorii de venituri (contribuţii de asigurări şi TVA).

Cele mai însemnate creşteri nominale s-au înregistrat în cazul TVA, contribuţiilor de asigurări, fondurilor europene, accize, respectiv impozit pe salarii şi venit.

Încasările din impozitul pe salarii şi venit au totalizat 14,29 miliarde lei în primul semestru 2021, consemnând o creştere de 16,9% (an/an), susţinută de sporul încasărilor din impozitul aferent pensiilor (+46,4%), impozitul pe dividende (+28%), respectiv Declaraţia unică (+27,5%). Totodată, veniturile din impozitul pe salarii au sporit cu 11,9% – dinamică superioară celei înregistrate de fondul de salarii din economie de 7,6%, determinată de accelerarea încasărilor înregistrate în perioada martie-mai în condiţiile bazei reduse de anul trecut.

Contribuţiile de asigurări au înregistrat 62,38 miliarde lei în prima jumătate a anului 2021, în creştere cu 13,8% (an/an). Ca şi în cazul impozitului pe venit, evoluţia este superioară dinamicii fondului de salarii şi se datorează atât bazei reduse din mar-mai 2020, cât şi recuperării unor venituri din contribuţiile aferente anului trecut. Încasările din impozitul pe profit au însumat 8,43 miliarde lei în ian-iun 2021, în creştere cu 12,1% (an/an). Acest avans a fost determinat de principala componentă – încasările din impozitul pe profit de la agenţii economici, cu o dinamică pozitivă de 16,0% (an/an).

Încasări din TVA

Încasările nete din TVA au înregistrat 35,93 miliarde lei în primele şase luni ale anului curent, în creştere cu 41,5% (an/an). În acelaşi timp, restituirile de TVA au însumat 12,21 miliarde lei în perioada analizată, cu 1% peste nivelul înregistrat în ian-iun 2020. Evoluţia încasărilor din TVA a fost influenţată atât de baza comparabilă (în principal intervalul mar-mai 2020 – când au fost implementate măsurile de amânare a termenului de plată a TVA), cât şi de recuperarea parţială a TVA aferentă anului 2020, respectiv redresarea bazei macroeconomice relevante. Veniturile din accize au însumat 16,53 miliarde lei, în creştere cu 21,2% (an/an). În structură, se remarcă o dinamică de 18,7% în cazul încasărilor din accizele pentru produsele din tutun, susţinută şi de majorarea accizei la ţigarete, respectiv un avans de 22% al încasărilor din accizele pentru produse energetice, în condiţiile normalizării consumului de carburanţi faţă de perioada de referinţă.

Veniturile nefiscale au însumat 13,06 miliarde lei în ian-iun 2021, înregistrând o creştere de 11,4%, această creştere fiind determinată şi de înregistrarea sumelor din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, potrivit prevederilor art.10, alin.(1), lit.d) din Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr. 115/2011.

Sumele rambursate de Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate şi donaţii au totalizat 12,48 miliarde lei în primele şase luni ale anului 2021, în creştere cu 38,9% faţă de nivelul înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Cheltuieli de la buget

Cheltuielile au fost de 210,19 miliarde lei, în creştere cu 9,8% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Pe primele şase luni ale anului 2021 cheltuielile de investiţii au fost cu 5,23 miliarde lei mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar plăţile cu caracter excepţional generate de epidemia COVID-19 au fost de 8,11 mld lei. Cheltuielile de personal au însumat 55,71 miliarde lei, în creştere cu 4,5% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Exprimate ca pondere în PIB, cheltuielile de personal reprezintă un nivel de 4,9% din PIB, cu 0,1 puncte procentuale mai puţin faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior. Din total cheltuielilor de personal, plăţile reprezentând stimulentul de risc acordat pentru COVID 19 au fost de 70,27 milioane lei, precum şi alte cheltuieli de personal, inclusiv sporuri acordate personalului medical şi auxiliar implicaţi în activităţile cu pacienţii diagnosticaţi cu COVID-19 de aproximativ 1,52 miliarde lei.

Cheltuielile cu bunuri şi servicii au fost 27,47 miliarde lei, în creştere cu 8,3% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. O creştere se reflectă la bugetul de stat, respectiv 33,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, precum şi la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate de 7,9%, în principal, conform datelor comunicate de ordonatorii principali de credite, 3,97 miliarde lei din total bunuri şi servicii reprezintă plăţi pentru medicamente, materiale sanitare, reactivi şi alte produse necesare diagnosticării şi tratării pacienţilor infectaţi cu coronavirusul SARS-CoV-2, precum şi plata pentru vaccinuri împotriva Covid -19.

Cheltuielile cu asistenţa socială au fost de 75,25 miliarde lei în creştere cu 8,7%. Evoluţia cheltuielilor cu asistenţa socială a fost influenţată, în principal, de majorarea punctului de pensie de la 1 septembrie 2020 cu 177 lei, respectiv de la 1.265 lei la 1.442 lei. De asemenea, se reflectă şi majorarea de la 1 septembrie 2020 a nivelului îndemnizaţiei sociale pentru pensionari garantată de la 704 lei la 800 lei, precum şi majorările privind alocaţiile de stat pentru copii începând cu 1 ianuarie 2020, cu 1 august 2020 care reprezintă o creştere a alocaţiei cu aprox. 20% mai mare decât cea plătită în luna iulie 2020, precum şi cu 1 ianuarie 2021 care reprezintă o creştere a alocaţiei cu aprox. 16% mai mare decât cea plătită în luna decembrie 2020.

Totodată, se continuă plăţile pe măsurile care au fost luate cu caracter excepţional, în domeniul social şi economic, pentru diminuarea efectelor negative generate de pandemia de COVID 19. Astfel, până la sfârşitul lunii iunie, s-au plătit pe măsuri active 1,38 miliarde lei, respectiv 571,59 milioane lei pentru îndemnizaţii acordate pe perioada suspendării temporare a contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului, 190,45 milioane lei pentru îndemnizaţii acordate pentru alţi profesionişti şi pentru persoanele care au încheiate convenţii individuale de muncă care întrerup activitatea ca urmare a efectelor SARS-CoV-2, 268,5 milioane lei pentru sume acordate angajatorilor pentru decontarea unei părţi a salariului brut al angajaţilor menţinuţi în muncă, 44,97 milioane lei sume acordate angajatorilor pentru încadrarea în muncă a unor categorii de persoane, precum şi 302,46 milioane lei îndemnizaţii acordate pe perioada reducerii temporare a activităţii pentru profesionişti precum şi pentru persoanele care au încheiate convenţii individuale de muncă în baza Legii nr.1/2005.

De asemenea, se continuă decontările îndemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate pentru concedii medicale în scopul diminuării stocului de plăţi restante aferente acestora, astfel că la sfârşitul lunii iunie plăţile au fost de 2,17 miliarde lei. Cheltuielile cu subvenţiile au fost de 3,26 miliarde lei, o mare parte dintre acestea fiind alocate către transporturi, respectiv subvenţii pentru transportul călătorilor, precum şi pentru sprijinirea producătorilor agricoli.

Alte cheltuieli

Alte cheltuieli au fost de 3,49 miliarde lei, reprezentând, în principal, sume aferente titlurilor de plată emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, conform legislaţiei în vigoare, burse pentru elevi şi studenţi, alte despăgubiri civile, precum şi îndemnizaţii acordate părinţilor pentru supravegherea copiilor pe perioada închiderii temporare a unităţilor de învăţământ. Cheltuielile privind proiectele finanţate din fonduri externe nerambursabile (inclusiv subvenţiile de la Uniunea Europeană aferente agriculturii) au fost de 13,76 miliarde lei, cu 32,7% mai mari comparativ cu anul precedent.

Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost în valoare de 21,35 miliarde lei, în creştere cu 32,4% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent când au fost în valoare de 16,12 miliarde lei. De asemenea, se observă o creştere mai accentuată a proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare, acestea reprezentând 52,84% din totalul cheltuielilor pentru investiţii pe primele şase luni ale anului 2021.

De asemenea, din bugetul Ministerului Afacerilor Interne s-au plătit 178,47 milioane lei pentru achiziţionarea de produse – stocuri de urgenţă medicală, inclusiv scannere termice pentru combaterea răspândirii infecţiei cu coronavirusul SARS-COV-2.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

deficit deficit bugetar deficitul bugetar pib
Cristian Saghin
Cristian Saghin este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experienta de peste 30 de ani în presa. De profesie inginer, a prins gustul presei imediat după Revoluție, trecând de la reporter... până la redactor șef... Este editorul general al site-ului stiripescurt.ro

Alte stiri de interes