stiripescurt.ro
Politica

Demisie în grup din PNL: Cei 17 liberali care s-au dezafiliat grupului parlamentar, părăsesc definitiv partidul

Deputatul Alexandru Kocsis-Cristea a anunţat că cei 17 liberali care s-au dezafiliat deja de la grupul parlamentar al PNL şi care au absentat de la şedinţa de luni a BPN al partidului, în care a fost votată lista miniştrilor liberali în noul Executiv, vor demisiona marţi din formaţiune.

„Să ştiţi că am sperat până în ultima clipă. Nu doar eu, ci toţi cei 17 colegi liberali care ne-am dezafiliat, în semn de protest, din grupul parlamentar al PNL. Chiar am sperat că se vor trezi în al doisprezecelea ceas şi vor spune NU acestei cârdăşii cu PSD. La începutul lunii octombrie am fost 40 de parlamentari din PNL care am semnat scrisoarea deschisă prin care ceream renunţarea la orice discuţie cu PSD şi refacerea de urgenţă a coaliţiei de dreapta. După ce apelul nostru a fost ignorat, 17 dintre cei 40 am mers mai departe şi ne-am dat demisia din grupul parlamentar. 23 au format un grup distinct care susţinea că soluţia este opoziţia din interiorul PNL”, a scris Alexandru Kocsis-Cristea, luni seara pe Facebook.

El a mai spus că singurul mod în care liberalii absenţi puteau să se opună lui Florin Cîţu era să voteze împotriva acestei liste a miniştrilor partidului în BPN al PNL de luni.

„Astăzi a avut loc votul decisiv pentru programul politic comun cu PSD. Au fost 29 de voturi pentru, 10 împotrivă, 9 abţineri şi 17 absenţi. Dintre absenţi, unii au trimis epistole către BPN atacându-l pe Florin Cîţu, simple piruete de imagine fără finalitate. Singurul act prin care se puteau opune cu adevărat ar fi fost VOTUL ÎMPOTRIVĂ. Nu au făcut-o. Aceasta este dovada clară că, în acest moment, nu se poate face nicio opoziţie din interitoriul PNL. Mâine, alături de ceilalţi 16 colegi care şi-au păstrat coloana dreaptă până la capăt, indiferent de câte presiuni s-au făcut asupra lor, îmi voi da demisia din PNL. Marele Partid Naţional Liberal, cel care a trecut peste Războiul de Independenţă, două Războaie Mondiale şi peste urgia comunistă, a capitulat în mod inexplicabil în faţa lui Klaus Iohannis, un politician mediocru şi meschin care ne-a păcălit pe toţi”, a conchis deputatul.

Preşedintele PNL Florin Cîţu a declarat, luni, după votul din conducerea PNL prin care s-a validat guvernarea cu PSD, că în ultimele două luni, au fost încercate mai multe formule şi ajuns la acest compromis, de a face această coaliţie de guvernare. ”Dacă nu făceam acum această coaliţie, toate celelalte alternative erau mult mai dure pentru români” a spus el. Despre absenţa multor lideri PNL la şedinţa partidului, Cîţu a arătat că, atâta vreme cât nu au venit, nu ştie cum ar fi votat şi a arătat că lista miniştrilor a primit votul, cu majoritate, fiind prezenţi 60 de membri ai BPN.

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

Orban îl desființează pe Cîțu, după demisia acestuia de la șefia Senatului: A fost pur şi simplu o unealtă. Nu-l iartă nici pe Ciucă

Mihnea Tudor

Florin Cîţu a demisionat de la conducerea Senatului. Alina Gorghiu preia interimatul

redactia

SUA alocă 14 milioane de dolari pentru o nouă etapă a programului de reactoare modulare mici în România

Mihnea Tudor

Rareș Bogdan, ”Un enunț simplu: Nu distrugeți ce ați realizat până acum”! Care sunt soluțiile europarlamentarului liberal, pentru consolidarea economică

Mihnea Tudor

Rareș Bogdan, europarlamentar PPE, salută acordarea statutului de țări candidate pentru aderarea la Uniunea Europeană pentru R. Moldova și Ucraina

Cristian Saghin

Vasile Dîncu: Nu există niciun pericol pentru cei care îşi petrec concediul pe litoralul Mării Negre

redactia

Ionuţ Stroe, despre evoluţia preţurilor în zona carburanţilor: Cu toţii suntem de acord că trebuie intervenit pentru a tempera aceste creşteri ale preţurilor

Mihnea Tudor

Cîţu, neiertător: PSD ar trebui să tacă câţiva ani de acum înainte! Sfidează orice bun simţ

Mihnea Tudor

George Simion n-a fost primit în Republica Moldova, fiind blocat la graniță

Gloria Pascu

Ședinţa comună a Parlamentelor României şi republicii Moldova – Maia Sandu: Aderarea la UE nu este doar un vis frumos pentru noi, este şansa noastră de a rămâne o ţară democratică

Cristian Saghin

Iohannis, după vizita la Irpin: Nu există cuvinte pentru a descrie tragedia umană de neimaginat şi distrugerile oribile

Mihnea Tudor

Preşedintele Klaus Iohannis a ajuns în Kiev, Ucraina – VIDEO

Mihnea Tudor

Uniunea Europeana, o umbrelă solidă: Europarlamentarul PPE Rareş Bogdan, convins că războiul din Ucraina ar fi ajuns și în România

Cristian Saghin

Emmanuel Macron vizitează, împreună cu preşedintele Iohannis şi cu premierul Nicoale Ciucă, Baza Mihail Kogălniceanu

Mihnea Tudor

”Nu mai sunt bani la buget pentru proiectele celor de la PSD”, anunță Florin Cîţu. ”Eu nu pot să funcţionez alături de PSD, eu personal”

Mihnea Tudor

Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de COOKIES. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri. DE ACORD Termeni si conditii »