Demisie la vârf în USR: Partidul se ”contaminează”. Ceva s-a defectat în USR

Raluca Amariei, fost vicepreşedinte la nivel naţional şi fostul lider al filialei judeţene Sibiu a USR și-a anunțat demisia pe o rețea de socializare și a detaliat motivele pentru care a luat o astfel de decizie.

IAtă ce a scris Raluca Amariei despre demisia ei și despre partidul pe care l-a părăsit, USR:

Agonia USR

”De mai multă vreme asist la agonia USR ca formaţiune politică credibilă pentru electoratul românesc. (…) Am decis să plec, să părăsesc acest partid, care nu mai e nici pe departe partidul la a cărui construcţie am contribuit. De ce abia acum? Pentru că se apropie alegerile, oamenii din jurul meu caută o alternativă curată la clasa politică, iar eu nu mai pot să le spun privindu-i în ochi, ca acum patru ani, că USR ar putea fi aceea. Dragi prieteni, colegi, susţinători din interiorul sau din afara partidului, vă mulţumesc.

Au fost 4 ani in care aţi avut încredere în mine, în care v-am cerut sprijinul şi mi l-aţi acordat, mi-aţi dat energie şi am învăţat multe de la voi. Vă rog în continuare: nu renunţaţi la visul de a face bine (în) România!”, a explicat demisia Raluca Amariei, pe contul ei de Facebook.

Ceva s-a defectat în USR

Totodată, Raluca Amariei a mai precizat că „ceva s-a defectat în USR” în ultimii patru ani și încă nu cunoaște motivele care o asfel de schimbare a avut loc.

”Am intrat în politică în 2016 împreună cu alţi oameni care nu mai făcuseră politică. Am pornit într-o vară cu un partid care exista numai în Bucureşti şi în câteva luni, prin implicarea entuziastă a membrilor noi din toată ţara şi din Diaspora am câştigat încrederea a peste 600 de mii de români, devenind al treilea partid din ţară.

Dar de-atunci ceva s-a defectat în USR. Nu ştiu ce mecanisme, ce mişcări, ce jocuri, ce „agende” au făcut ca partidul construit pe democraţie, transparenţă şi meritocraţie să devină un fel de partid, unde se dictează şi se votează pe o singură voce, unde dialogul constructiv a fost înlocuit cu „cine nu e cu noi e împotriva noastră” şi unde vocile care denunţă nereguli sau doar exprimă public păreri personale sunt reduse la tăcere ori, simplu, eliminate din partid”, a mai scris Raluca Amariei.

Partidul se ”contaminează” singur

Fostul vicepreședinte susține că a văzut în ultimult timp cu partidul ”se contaminează singur” prin ”methene ale partidelor vechi”.

”În mandatul meu de doi ani ca vicepreşedinte am văzut de aproape cum partidul altfel, în loc să impună un mod nou de a face politică, se contaminează el însuşi, încet-încet, cu metehnele partidelor vechi: demagogie, promovarea persoanelor obediente în dauna celor competente, marginalizarea şi eliminarea vocilor disidente, fentarea democraţiei interne prin ‘autobuze’ cu membri care apar doar la alegeri, boicotarea consultărilor interne sau a mecanismelor de decizie statutare, folosirea sesizărilor ca instrument de eliminare a opozanţilor în timp ce sesizările la adresa apropiaţilor conducerii sunt ţinute fără termen la sertar, promovarea tacită a unor persoane cu probleme de integritate, ba chiar a unui extremist iresponsabil plantat direct în urechea preşedintelui pe post de consilier.

Mai mult, am asistat la îndepărtarea de spiritul USR ca Uniune în care oameni cu convingeri doctrinare diferite puteau coexista şi colabora în interesul comunităţii şi al ţării. Înlocuirea acestui spirit cu iacobinismul radical, copierea unor forme fără fond din zona stângii occidentale şi promovarea unor mesaje jignitoare la adresa majorităţii românilor au adus USR, pe bună dreptate, eticheta de partid neomarxist, chiar dacă se autointitulează „de dreapta”. Nu poţi ‘moderniza’ România negându-i rădăcinile, identitatea naţională şi valorile, desconsiderându-i pe cei care te-au votat şi pretinzând arogant că-i „educi””, a mai scris Raluca Amariei, pe facebook.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

demisie din usrRaluca Amarieiusrusr s-a defectat
Cristian Saghin
Cristian Saghin este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experienta de peste 30 de ani în presa. De profesie inginer, a prins gustul presei imediat după Revoluție, trecând de la reporter... până la redactor șef... Este editorul general al site-ului stiripescurt.ro

Alte stiri de interes