Democrații cer înlăturarea imediată din funcţie a preşedintelui Donald Trump

Chuck Schumer, liderul democraţilor din Senatul Statelor Unite, a cerut joi vicepreşedintelui Mike Pence să invoce cel de-al 25-lea amendament
Chuck Schumer, liderul democraţilor din Senatul Statelor Unite, a cerut joi vicepreşedintelui Mike Pence să invoce cel de-al 25-lea amendament

Chuck Schumer, liderul democraţilor din Senatul Statelor Unite, a cerut joi vicepreşedintelui Mike Pence să invoce cel de-al 25-lea amendament al Constituţiei americane şi să îl înlăture imediat din funcţie pe preşedintele Donald Trump, afirmând că dacă acesta nu va face acest lucru atunci Congresul al trebui să îl pună sub acuzare, transmite CBNC.

Ceea ce s-a întâmplat ieri la Capitoliul SUA a fost o insurecţie împotriva Statelor Unite, incitată de preşedinte. Acest preşedinte nu ar trebui să ocupe funcţia încă o zi. Dacă vicepreşedintele şi Cabinetul refuză să ia poziţie, Congresul ar trebui să se reunească din nou pentru a-l acuza pe preşedinte“, a a afirmat Schumer într-un comunicat.

Acesta a spus că cea mai rapidă şi mai eficientă modalitate – se poate face astăzi – de a elimina acest preşedinte din funcţie ar fi ca vicepreşedintele să invoce imediat cel de-al 25-lea amendament.

Preşedintele ales Joe Biden va deveni preşedinte pe 20 ianuarie, după ce Trump, luni de zile, a susţinut teorii ale conspiraţiei conform cărora frauda electorală pe scară largă l-a costat un al doilea mandat.

Mai mulţi parlamentari au avertizat că încă două săptămâni de preşedinţie a lui Trump ar putea eroda democraţia americană sau ar putea duce la pierderi de vieţi omeneşti, după ce patru persoane au murit în timpul atacului de miercuri asupra Capitoliului.

 Peste 100 de parlamentari au solicitat demiterea preşedintelui prin intermediul celui de-al 25-lea amendament, punerea sub acuzare a acestuia sau demisia acestuia, potrivit unui bilanţ al NBC News. Numai unul dintre ei – Adam Kinzinger din Illinois – este republican.

Congresul şi-a încetat activitatea pentru restul săptămânii, după ce a numărat voturile din Colegiul Electoral, în noapte de miercuri spre joi, comformând victoria lui Joe Biden în alegeri.

Nimic clar, însă

Nu este clar dacă oricare dintre camere ar reveni la timp pentru a vota pentru demiterea preşedintelui, în cele 13 zile de dinaintea inaugurării lui Biden.

În timp ce democraţii vor deţine majoritatea în Senat, în săptămânile următoare, după ce senatorii aleşi Raphael Warnock şi Jon Ossoff din Georgia îşi vor prelua funcţiile, republicanii vor păstra controlul în această cameră până când vor fi depuse jurămintele.

Nici preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, şi nici liderul majorităţii Senatului, republicanul Mitch McConnell, nu au analizat dacă să fie îndepărtat preşedintele Trump după violenţele de la Capitoliu.

Secretarul de presă de la Casa Albă, Kayleigh McEnany, nu a răspuns imediat la o cerere de comentarii asupra declaraţiei lui Schumer.

Conform celui de-al 25-lea amendament, vicepreşedintele Mike Pence şi o majoritate a cabinetului îl pot îndepărta pe Trump. Preşedintele ar putea contesta măsura. Congresul ar trebui apoi să voteze cu o majoritate de două treimi pentru al îndepărta din funcţie.

Discuţii informale ale personalului cu privire la invocarea celui de-al 25-lea amendament au avut loc la Casa Albă, a relatat NBC News. Nu este clar dacă discuţiile au ajuns la secretarii din guvern sau la Pence.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

acuzare trumpal 25-lea amendamentChuck SchumerDonald Trumpmike pencetrump inlaturat
Cristian Saghin
Cristian Saghin este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experienta de peste 30 de ani în presa. De profesie inginer, a prins gustul presei imediat după Revoluție, trecând de la reporter... până la redactor șef... Este editorul general al site-ului stiripescurt.ro

Alte stiri de interes