Deputaţii au decis: 10 Mai, Ziua Independenței Naționale a României

Deputaţii au decis: 10 Mai, Ziua Independenței Naționale a României
Deputaţii au decis: 10 Mai, Ziua Independenței Naționale a României

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 166 de voturi „pentru”, cinci voturi „împotrivă” şi 92 de abţineri, ca for decizional, un proiect de lege prin care pe 10 mai va fi sărbătorită Ziua Independenţei Naţionale a României.

„Ziua de 10 mai va fi sărbătorită în fiecare an ca Ziua Independenţei Naţionale a României, zi de sărbătoare naţională, lucrătoare. Parlamentul, preşedintele României, Guvernul, celelalte autorităţi publice centrale, precum şi autorităţile administraţiei publice locale vor organiza manifestări cultural-artistice, cu ocazia sărbătoririi zilei prevăzute la art. 1. Fondurile necesare pentru organizarea manifestărilor prilejuite de sărbătorirea zilei de 10 mai pot fi asigurate din bugetele locale sau din bugetele autorităţilor publice centrale, precum şi ale instituţiilor publice, în limita alocaţiilor bugetare aprobate”, se precizează proiectul de lege. 

De asemenea, la data intrării în vigoare a acestui act normativ, Legea nr.103/2015 pentru declararea zilei de 10 Mai ca zi de sărbătoare naţională este abrogată, pentru evitarea paralelismului legislativ.

Votul Camerei a fost decizional. Prin urmare, legea merge la promulgare. 

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

10 mai ziua independentei natinaleadoptatcamera deputatilorproiect lege
Daniela Arnautu

Alte stiri de interes