Sebastian Radu, deputat de Buzău, care a fost confirmat cu coronavirus la începutul lunii noiembrie, a murit miercuri. Anunţul a fost făcut în aceeași zi, de preşedintele formaţiunii politice, Marcel Ciolacu.
“A murit Sebi Radu, colegul nostru. Dumnezeu să-l odihnească!”, a transmis Marcel Ciolacu.
Săptămâna trecută, Marcel Ciolacu le spusese colegilor că este nevoie de sânge, pentru că Sebastian Radu era în stare gravă și îi ruga să meargă să doneze.
La începutul lunii noiembrie, deputatul Sebastian Radu a fost confirmat cu COVID-19 şi a dezvoltat o formă gravă de boală. De la Spitalul Judeţean din Buzău, el a fost transferat în Capitală şi intubat.
Ulterior, după ce starea sa de sănătate s-a agravat, a fost trimis în Germania, la începutul acestei săptămâni scrie presa locală. Tot acolo, politicianul a şi decedat.
În Germania, urma să facă un transplat de plămâni, însă inima lui a încetat să mai bată în noaptea de marţi spre miercuri.
Fost viceprimar la Buzău
Sebastian Radu a fost viceprimar al municipiului Buzău, este la primul mandat de deputat și este membru al Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților. El nu se mai află pe lista PSD Buzău pentru un loc în Parlamentul României.
Sebastian Radu avea 50 de ani, era tatăl a doi băieți și se afla la primul mandat de parlamentar.
Ciolacu a transmis miercuri condoleanţe familiei lui Sebastian Radu, bun prieten al său, şi şi-a arărat sprijinul.
“Am primit în această dimineață una dintre cele mai dureroase vești. Bunul meu prieten și coleg Sebastian Radu a pierdut lupta cu acest virus perfid.
Un prieten adevărat, un om care întotdeauna i-a pus pe ceilalți pe primul loc, un om care lasă un gol imens în sufletele celor care l-au cunoscut. Dumnezeu să te odihnească, Sebi!
Vei rămâne în sufletele noastre pentru totdeauna!
Condoleanțe familiei! Suntem alături de voi“, a scris preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, miercuri, pe pagina de Facebook.









Comenteaza cu profilul facebook