Dezastru pentru PSD, iar Alfred Simonis critică pe toată lumea: Parlamentari cumpărați la bucată

Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, acuză PNL că “a cumpărat parlamentari bucată cu bucată” pentru a nu fi prezenţi la votul pe moţiunea de cenzură. Simonis îi critică, de asemenea, pe cei care nu au asigurat cvorumul la şedinţa camerelor reunite ale Parlamentului, afirmând că USR şi PMP “fac un joc dublu”, criticând guvernul PNL şi sprijinindu-l, în acelaşi timp.

“Am văzut astăzi un PNL disperat să nu piardă puterea. (…) PNL prin reprezentanţii lor au cumpărat parlamentari bucată cu bucată ca să lipsească la votul pe moţiune. Cu unii le-a şi reuşit. Un lucru bun s-a întâmplat astăzi: s-au separat apele, am descoperit care sunt trădătorii şi s-a văzut cine susţine acest guvern”, a declarat Alfred Simonis luni, după încheierea şedinţei plenului Parlamentului în care nu a existat cvorum pentru votul moţiunii de cenzură, citat de news.ro.

El a criticat USR, despre care a spus că are reprezentanţi “foarte viteji” care acuză guvernul liberal de incompetenţă sau nepotism, făcând un “joc dublu”.

“Astăzi s-a demonstrat că USR susţine categoric Guvernul Orban. Explicaţia pe care cei de la USR o dau este ridicolă şi anume faptul că s-ar fi creat un haos. După ce Guvernul ar fi fost demis am fi avut şansa, partidele parlamentare, să ne punem la masă şi să găsim o soluţie rezonabilă, eficientă pentru a guverna România câteva luni de zile”, a adăugat el.

Simonis a amintit că PSD a avansat ideea unui guvern de specialişti sau a unuia de uniune naţională, însă acest lucru nu s-a putut face “şi din cauza USR-ului care susţine acest Guvern”.

El a acuzat şi PMP că face “acelaşi joc dublu”.

Nu în ultimul rând, Simonis a criticat faptul că 17 din parlamentarii care au sprijinit Guvernul Orban în calitate de membri PNL au fost aleşi pe listele PSD sau ALDE.

Simonis critică pe lumea

“20 la sută din parlamentarii grupului PNL din Camera Deputaţilor, adică 17 parlamentari, sunt foşti aleşi pe listele PSD şi ALDE. Nu i-a mai deranjat că listele pe care au fost aleşi sunt semnate de Liviu Dragnea, nu i-a mai deranjat atunci când scopul este să-şi păstreze puterea şi banii. PSD e pe alt drum astăzi, nu mai avem nevoie de astfel de oameni şi prin urmare le urăm succes”, a afirmat SImonis.

El a criticat şi Pro România, afirmând că este “prea mult să îl aducă pe Victor Ponta vorbind de trădare” şi trădători şi arătând că partidul acestuia este format “exclusiv din astfel de oameni”.

Liderul deputaţilor PSD a adăugat că, prin faptul că nu s-a ajuns la votul moţiunii, “cel mai important eşec este pentru România şi pentru români”.

Adio moțiune

“Cred că a discuta despre o nouă moţiune este mult prea devreme”, a adăugat el, răspunzând unei întrebări.

Întrebat dacă PSD va încerca să convoace o nouă şedinţă de plen în care să încerce să asigure cvorumul pentru votarea moţiunii, Simonis a respins această idee.

“Această moţiune a fost depusă în sesiune extraordinară care se încheie astăzi. (…) sesiunea ordinară va începe mâine, nu găsesc oportun ca această moţiune depusă în sesiune extraordinară să fie dezbătută într-o altă sesiune” a explicat el.

Şedinţa în care urma să se dezbată moţiunea a fost închisă din lipsă de cvorum, fiind prezenţi doar 226 de parlamentari, în condiţiile în care era necesară prezenţa a 233.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

alfred simonis criticamotiune de cenzura cvorumparlament motiune votparlamentari cumparatisimonis critica opozitia
Cristian Saghin
Cristian Saghin este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experienta de peste 30 de ani în presa. De profesie inginer, a prins gustul presei imediat după Revoluție, trecând de la reporter... până la redactor șef... Este editorul general al site-ului stiripescurt.ro

Alte stiri de interes