DIICOT a cerut aprobarea instanței pentru a controla anal un traficant de droguri

DIICOT a cerut aprobarea instanței pentru a controla anal un traficant de droguri
DIICOT a cerut aprobarea instanței pentru a controla anal un traficant de droguri

Magistraţii Tribunalului Iași au avut de soluţionat o cerere a procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism de încuviinţare a examinării fizice, inclusiv control anal, a unui tânăr cercetat pentru trafic de droguri de mare risc.

Procedura este prevăzută de lege pentru situaţiile în care probele ar putea fi pierdute, alterate ori distruse, afectând desfăşurarea cercetărilor. Probele colectate în urma controlului fizic pot fi utilizate în cazul respectiv, dar şi în alte cauze, iar aprobarea instanței este necesară în cazul în care suspectul refuză să accepte verificarea.

Procedura a fost aprobată de judecători, examinarea internă a lui Ionel Nălbaru fiind realizată la Spitalul „Sf. Spiridon“. Examinarea fizică internă s-a efectuat prin controlarea orificiului rectal şi a cavităţilor toracice şi abdominale, pentru eventualitatea în care suspectul ar fi ascuns astfel probe.

Ca urmare a controlului, procurorii au propus arestarea preventivă a lui Nălbaru şi a lui Ionuţ Răzvan Călin, zis „Jidanu“. Şi această cerere a fost aprobată de instanţă, mai notează sursa citată.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

control analexamen fizicsolicitare diicottraficant droguritribunal iasi
Daniela Arnautu

Alte stiri de interes