Directorul de la Ambulanţa Gorj, precizări IMPORTANTE despre decesul șefului de la Sanepid, transportat cu ambulanța fără oxigen

Constantin Mitroi, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţa Gorj, afirmă că şeful Serviciului Control în Sănătate Publică din cadrul DSP Gorj, Adrian Virgil Dobrin, care avea o formă gravă de COVID-19, nu a murit în ambulanţă, ci la Spitalul Judeţean din Râmnicu Vâlcea, unde fusese dus după ce o siguranţă de la panoul electric al autospecialei medicale s-a stricat, făcând ca ventilatorul care îl ajuta pe pacient să respire să fie nefuncţional. Mitroi susţine că pacientul a fost ventilat cu ajutorul balonului.

Managerul Serviciului de Ambulanţă Gorj neagă că şeful din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică care a murit în urma unei forme grave de COVID-19 ar fi decedat în ambulanţă, în tip ce era transportat spre un spital din Capitală. El susţine că acesta a murit la spitalul din Râmnicu Vâlcea, la două ore şi jumătate după ce a fost dus acolo.

”Pacientul respectiv nu a decedat în ambulanţă. Pacientul a fost preluat de la Spitalul din Târgu Cărbuneşti, în jurul orei 15:02 – 15:03, sâmbătă, într-o stare destul de gravă, pe ventilator, pentru a fi transportat la Spitalul Universitar din Bucureşti. La intrarea în Râmnicu Vâlcea ventilatorul nu a mai funcţionat pentru că una dintre siguranţele din tabloul electric al maşinii a cedat, dar echipajul de pe ambulanţă a trecut pe ventilare manuală pe balon şi a luat hotărârea, împreună cu Dispeceratul, ca pacientul să fie dus la Unitatea de Primiri Urgenţe de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea. La 17:30 pacientul a fost predat în Unitatea de Primiri Urgenţe din Râmnicu Vâlcea, unde a fost stabilizat iniţial. După stabilizarea iniţială, pe parcurs, starea de sănătate a pacientului a început să se deterioreze, iar la ora 20:00 pacientul a intrat în stop cardiac. Toate intervenţiile şi manevrele de resuscitare au fost inutile”, a declarat managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj pentru News.ro.

Acesta a explicat că autosanitara care l-a preluat pe şeful din cadru Direcţiei de Sănătate Publică Gorj este una nouă, primită în anul 2019:

Problema e că cedarea siguranţei nu putea să o prevadă nimeni. A cedat pur şi simplu. Nu poţi să prevezi că siguranţa respectivă o să cedeze astăzi, mâine sau poimâine”, a adăugat Mitroi.

El a precizat, răspunzând unei întrebări, că nu s-au mai întâmplat astfel de incidente.

Constantin Mitroi a precizat că la nivelul Serviciului de Ambulanţă Gorj există cinci ambulanţe tip C care sunt dotate cu ventilator, pentru care există contract de mentenanţă cu firme autorizate, însă în acest caz problema nu a fost la ventilator, ci la siguranţa care a cedat.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

ambulanta fara oxigen director ambulanta gorj sef sanepid deces
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes