Eveniment

Directorul general al Administraţiei Porturilor Galaţi, destituit după un an şi jumătate

Alexandru Şerban a fost destituit din funcţia de director general al Administraţiei Porturilor Dunării Maritime Galaţi, la un an şi jumătate de la numirea pe post, decizia fiind luată în Consiliul de Administraţie al companiei.

Şerban îşi va încheia mandatul în 8 august.

„Din păcate, în urma deciziei Consiliului de Administraţie, drumul meu alături de APDM se încheie pe 8 august. Mi-ar fi plăcut să pot continua proiectele începute însă, aşa cum spun cei de la The Rolling Stones, în celebra lor melodie, „You can’t always get what you want”. Sunt sigur că în viitor, mă aşteaptă multe alte provocări, pe care le aştept cu entuziasm. Legat de toată activitatea mea din această perioadă, pot spune că sunt mândru de reuşitele pe care le-am avut alături de echipa APDM şi mă declar onorat să fac parte din acest colectiv de profesionişti. Am reuşit într-o scurtă perioadă de timp să repunem pe picioare anumite proiecte, să avansăm stadiile altora şi să creăm unele noi. Se pot face mai multe lucruri din postura de director APDM? Cu siguranţă! Însă este nevoie de stabilitate”, a scris, pe Facebook, directorul APDM Galaţi, destituit de Consiliul de Administraţie al companiei. 

APDM este o companie naţională cu capital integral de stat, al cărei acţionar majoritar este Ministerul Transporturilor.

Compania gestionează întreaga infrastructură portuară situată pe Dunărea maritimă, respectiv terenuri portuare şi fronturi de acostare a navelor, de la Mm 12,5 la km 17,5 si km 251 la km 255, incluzand porturile Galaţi, Brăila, Tulcea, Hârşova, Isaccea, Mahmudia si braţele secundare Măcin, Chilia si Sf. Gheorghe.

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

Cioloş, un nou mesaj tranșant pentru ”noul preşedinte PNL”: Ar fi un început bun

Mihnea Tudor

Ursula von der Leyen vine la București să prezinte evaluarea PNRR

Daniela Arnăutu

Percheziții DNA la CJ Iași, pentru fapte de corupție. Anchetatorii controlează biroul lui Costel Alexe

Daniela Arnăutu

Alertă! Bucureștiul a depășit incidența de 3 la mie a cazurilor de COVID. Iată ce noi restricții se vor impune

Daniela Arnăutu

A luat foc Rafinăria Lukoil din Ploiești

Daniela Arnăutu

DNA cercetează achiziția de vaccinuri anti-COVID făcută de Guvern

Daniela Arnăutu

Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de COOKIES. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri. DE ACORD Termeni si conditii »