Discuție Putin – Erdogan: Condițiile pentru ca Rusia să înceteze războiul

Discuție Putin - Erdogan: Condițiile pentru ca Rusia să înceteze războiul

Discuție Putin - Erdogan: Condițiile pentru ca Rusia să înceteze războiul

Vladimir Putin i-a transmis, duminică, omologului său turc Tayyip Erdogan că Rusia va opri războiul doar dacă Ucraina încetează să mai lupte și acceptă pretențiile Moscovei, a transmis Kremlinul.

Cei doi au avut o convorbire telefonică.

Putin a susținut că ”operațiunea militară” se derulează conform planului și că speră ca negociatorii ucraineni vor avea o abordare mai ”constructivă” în discuțiile care ar urma să fie reluate și vor ține cont de realitatea din teren.

În replică, președintele turc i-a cerut să înceteze focul și să permită formarea de cordoane umanitare pentru evacuarea civililor:

“Preşedintele Erdogan a subliniat importanţa unui armistiţiu, a deschiderii coridoarelor umanitare şi a unor paşi urgenţi pentru semnarea unui acord de pace”, a precizat preşedinţia Turciei.

Cei doi şefi de stat au discutat cu câteva zile înainte de forumul diplomaţiei, programat în Antalya în perioada 11-13 martie, la care este aşteptat Serghei Lavrov.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

discutii erdogan putinputinerdogan
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes