Djokovici câștigă în instanță dreptul de a intra în Australia. Reacția furioasă a Ministerului Imigrării

Djokovici câștigă în instanță dreptul de a intra în Australia. foto: captura video youtube
Djokovici câștigă în instanță dreptul de a intra în Australia. foto: captura video youtube

Instanţa a revocat anularea de către autorităţile australiene a vizei acordate lui Djokovici. Sârbul a câştigat apelul şi poate rămâne în ţară. Ministerul australian al Imigrării analizează o nouă anulare a vizei tenismenului

Instanţa a revocat, luni, anularea de către autorităţile federale australiene a vizei de intrare în ţară a tenismenului sârb Novak Djokovici.. Avocatul guvernului australian, Christopher Tran, a declarat, luni, că ministrul imigrării, Alex Hawke, va lua în considerare o nouă anulare a vizei de intrare în ţară a tenismenului Novak Djokovici, după ce instanţa din Melbourne a decis să revoce prima anulare.

Judecătorul Anthony Kelly a anulat decizia autorităţilor de anulare a vizei lui Djokovic şi a ordonat ca sportivului să i se permită să rămână în Australia. Lui i se va returna paşaportul, judecătorul Kelly ordonând să fie eliberat imediat din detenţia pentru imigranţi.

Audierile în cazul vizei anulate a numărului 1 mondial au început, luni dimineaţa, la Melbourne.

Mai întâi, liderul ATP a primit permisiunea de a părăsi hotelul de carantină pentru a urmări procedurile de la tribunal în alt loc din Melbourne. El a părăsit hotelul de izolare în care a fost plasat, la sosirea în Australia.

Lui Djokovici, în vârstă de 34 de ani, i s-a anulat viza la sosirea în Melbourne la jumătatea săptămânii trecute şi de atunci se află la un hotel de carantină. Tenisemnul a făcut apel.

El a venit în Australia pentru a participa la Australian Open, primul grand slam al anului, care începe la 17 ianuarie.

Ministrul amenință cu puterea personală de anulare

Avocatul guvernului, Christopher Tran, a declarat, luni, că ministrul imigrării, Alex Hawke, va lua în considerare o nouă anulare a vizei de intrare în ţară a tenismenului Novak Djokovici, după ce instanţa din Melbourne a decis să revoce prima anulare.

Tan a precizat că ministrul Imigrării se va gândi acum dacă îşi va exercita “puterea personală de anulare”, chiar dacă judecătorul Anthony Kelly a casat decizia ministrului Afacerilor Interne de a anula viza primită de jucătorul sârb.

Judecătorul Kelly i-a spus lui Tan că apreciază avertismentul. El a avertizat, la rândul său, că, dacă ministrul ia decizia de anulare, Djokovici nu se poate întoarce timp de trei ani în Australia şi hotărârea ar putea fi atacată din nou.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

australian open djokovici proces dojokovici Novak Djokovic viza djokovici
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes