Dobânzile la credite au fost plafonate de Parlament

Legea prin care dobânzile la credite au fost plafonate de Parlament a fost adoptată cu majoritate de voturi, miercuri, în Parlament, urmând să meargă la promulgare.

Camera Deputaților, care este for decizional, a adoptat proiectul de lege inițiat de PSD și de senatorul Daniel Zamfir, care impune o limită dură pentru creditele acordate consumatorilor. În urma acestei decizii, băncile și instituțiile financiare nebancare ar putea fi obligate să acorde credite ipotecare cu o dobândă anuală efectivă de doar 4%, în condițiile în care marja va fi limitată la 2 puncte procentuale peste rata cheie a BNR. Dobânda la creditele de consum nu va putea depăși 17%.

Proiectul de Lege privind protecția consumatorilor împotriva dobânzilor excesive a fost adoptat cu 205 voturi pentru (din partea PSD, Pro România și UDMR), 97 împotrivă (PNL) și 13 abțineri.

– În cazul creditelor de consum în valoare maximă de 15.000 de lei, suma totală de rambursat de către consumator nu poate depăşi dublul sumei împrumutate
– Dobânda anuală efectivă în cazul creditelor de consum nu poate depăşi cu mai mult de 15 puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR
– Dobânda anuală efectivă la creditele imobiliare nu poate depăşi cu mai mult de două puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR pe piaţa financiar-bancară internă
– Dobânda anuală efectivă în cazul creditelor de consum nu poate depăşi cu mai mult de 15 puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR

Deoarece Camera Deputaţilor este for decizional, legea mai trebuie promulgată de Președintele României ca să intre în vigoare.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

dobanzidobanzi crediteplafonare dobanzi
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes