Sanatate

Doctorul Gheorghiță face bilanțul vaccinărilor anti-COVID: La mai puţin de două luni de la debutul campaniei, aproape 90% din personalul medical a făcut și rapelul

Doctorul Gheorghiță face bilanțul vaccinărilor anti-COVID: La mai puţin de două luni de la debutul campaniei, aproape 90% din personalul medical a făcut și rapelul
Doctorul Gheorghiță face bilanțul vaccinărilor anti-COVID: La mai puţin de două luni de la debutul campaniei, aproape 90% din personalul medical a făcut și rapelul

Coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul militar Valeriu Gheorghiţă, anunţă, marți, într-o conferință de presă, că aproape 90% dintre angajaţii din sistemul medical au fost deja imunizaţi cu a doua doză de vaccin, iar cei care nu s-au imunizat încă vor avea prioritate în centrele de vaccinare, fără a se programa în platformă. 

Gheorghiţă a mai precizat că se remarcă o scădere de la aproximativ 500 de cazuri de COVID pe săptămână la 50 de cazuri pe săptămână în rândul lucrărilor din sistemul medical şi social. 

„La mai puţin de două luni de la debutul campaniei de vaccinare asistăm la beneficii substanţiale în rândul persoanelor vaccinate, se confirmă beneficiile şi importanţa vaccinării ca măsură eficientă, corectă, sigură de revenire la normalitate”, a declarat medicul, potrivit news.ro.

Potrivit datelor prezentate de coordonatorul Campaniei naţionale de vaccinare,  din 250.000 de lucrători în sistemul sanitar eligibili au fost vaccinaţi cu două doze 89,96% şi 98,4% cu o singură doză.

„Poate fi observată o scădere cu peste 97%  a ratei de incidenţă în rândul lucrătorilor din sistemul medical şi social, în condiţiile în care au fost respectate aceleaşi măsuri. (…) Practic ,s-a înregistrat o reducere a mediei cazurilor noi săptămânale de la aproximativ 500 de cazuri la aproximativ 50 de cazuri noi săptămânal”, a mai declarat Gheorghiţă. 

Acesta a menţionat că a emis o instrucţiune conform căreia lucrătorii din prima etapă de vaccinare vor avea în continuare prioritate dacă nu s-au imunizat, iar în condiţiile în care 42 de centre destinate acestor au fost deja închise, ei se vor imuniza în alte centre.  

„Unităţile angajatoare vor solicita Direcţiilor de Sănătate Publică arondarea personalului propriu nevaccinat la un centru de vaccinare funcţional de pe raza judeţului respectiv. Aceste persoane se pot vaccina fără programare în platforma informatică, cu condiţia ca angajatorul să informeze centrul de vaccinare cu 72 de ore anterior şi să pună la dispoziţie lista cu angajaţi pentru a se estima necesarul de vaccinuri”, a precizat Gheorghiţă.

În ceea ce priveşte beneficiarii din centrele sociale şi cei care îi îngrijesc pe aceştia, au fost vaccinate 56,45% dintre aceste persoane, respectiv 86,67% cu o singură doză. În cazul acestei categorii se observă o reducere cu peste 65% a cazurilor de COVID-19 în ultimele patru săptămâni, a mai spus Gheorghiţă. 

„La mai puţin de 2 luni de la debutul campaniei de vaccinare asistăm la beneficii substanţiale în rândul persoanelor vaccinate, se confirmă beneficiile şi importanţa vaccinării ca măsură eficientă, corectă, sigură de revenire la normalitate”, a afirmat Gheorghiţă.

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

Directorul Spitalului Slatina, despre incendiul izbucnit în unitate: Un pacient în sevraj ar fi dat foc

Daniela Arnăutu

Studiu britanic: Riscul de infectare cu SARS-CoV-2, mai mic în rândul femeilor care iau Omega-3 și vitamina D

Gloria Pascu

Ministerul Sănătății anunță retragerea ordinului semnat de Andreea Moldovan, prin care s-au publicat numerele de telefon a 500 de medici

Daniela Arnăutu

Explicații Spitalul Clinic Colentina, după afirmaţiile lui Vlad Voiculescu privind diferențele de raportare a deceselor de Covid

Mihnea Tudor

Războiul Cîțu-Voiculescu s-ar putea muta în instanță? Ministerul Sănătății susține că numărul de înregistrare al deciziei carantinării este scris de două ori în registru

Daniela Arnăutu

Consiliul Judeţean Iași a demarat procedurile pentru redeschiderea spitalului mobil de la Leţcani

Daniela Arnăutu

Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de COOKIES. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri. DE ACORD Termeni si conditii »