stiripescurt.ro
Eveniment

Doi indivizi i-au promis unui poliţist de frontieră 10.000 de euro săptămânal, pentru a permite intrarea în ţară a zeci de migranţi

Doi bărbaţi au fost reţinuţi de DNA Timişoara după ce i-ar fi promis unui poliţist de frontieră 10.000 de euro pe săptămână, pe o perioadă nedeterminată, pentru a permite intrarea a zeci de migranţi în ţară.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Timişoara au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând din 15 noiembrie, a doi inculpaţi, pentru dare de mită şi complicitate la dare de mită.

„În cursul zilei de 14 noiembrie 2021, cei doi inculpaţi s-ar fi întâlnit cu un agent de poliţie din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, ocazie cu care, unul dintre inculpaţi, în schimbul unor sume de bani (10.000 euro pe săptămână), i-ar fi cerut poliţistului să nu îşi îndeplinească corespunzător atribuţiile de serviciu şi să permită intrarea mai multor migranţi în ţară”, arată DNA, într-un comunicat de presă transmis luni.

Potrivit procurorilor, concret, inculpatul i-ar fi promis agentului de poliţie că îi va remite 100 de euro pentru fiecare migrant, în condiţiile în care urmau să fie trecute 25 de persoane, de minimum patru ori pe săptămână, pe o durată nedeterminată de timp.

Celor doi inculpaţi li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Luni, ei urmează să fie prezentaţi Tribunalului Timiş cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

Petiţie pentru susţinerea proiectului de lege Bujorul – Floarea Naţională şi Simbol Floral al României, iniţiată de Facultatea de Horticultură Bucureşti

Mihnea Tudor

TJ Miles a părăsit Survivor înainte de Confruntările Individuale! Astăzi, telespectatorii își pot vota favoritul

Gloria Pascu

VIDEO – Tinere dezbrăcate ce fac baie în Bega, lângă o terasă, în zona centrală a Timișoarei

Mihnea Tudor

Klaus Iohannis: România sprijină un proces rapid de aderare a Suediei la NATO

redactia

Eurovision cu SCANDAL! Directorul Teleradio-Moldova acuză juriul din ţara sa că a ignorat concurentul României

Mircea Furdu

TVR reacționează după descalificarea juriului României la Eurovision, acuzând că regulile au fost schimbate în timpul jocului

Mihnea Tudor

Eurovision 2022 Torino – Românii din străinătate pot vota #2 pentru melodia României „Llamame” de maximum 20 de ori

Mihnea Tudor

Sorin Oprescu a fost dat în urmărire. Încă o persoană condamnată în acelaşi dosar este căutată

Mihnea Tudor

Supravieţuitori, despre condamnările în dosarul Colectiv: „Dreptate nu se va face atât timp cât justiţia este înfăptuită după legi blânde”

Felix Bradu

Doi jurnalişti Digi24, reţinuţi în Transnistria. Intervenție de urgență a MAE

Mihnea Tudor

Un tată iresponsabil, cercetat pentru rele tratamente aplicate minorului. S-a filmat cu un bebeluş în braţe, pe volan

Mihnea Tudor

10 Mai Ziua Independenţei României – Klaus Iohannis, mesaj într-un moment istoric ”când suntem martorii resuscitării unei mentalităţi imperialiste”

Mircea Furdu

Incendiu la un hotel din Mamaia, plin de turiști

Mihnea Tudor

Se închide Autostrada Soarelui, pentru patru nopți

Mircea Furdu

Marcel Ciolacu nu are pensie specială! Cum explică liderul Camerei acest lucru?

Mihnea Tudor

Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de COOKIES. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri. DE ACORD Termeni si conditii »