Doi traficanţi de migranţi, condamnați definitiv, propuși de PSD pe lista de consilieri locali în Dumbrăvița, Timiș. USR cere aplicarea legii Fără penali în funcții publice locale

PSD a propus doi traficanți de migranți, condamnați definitiv de instanță, pe lista de consilieri locali din comuna Dumbrăvița, județul Timiș. USR cere aplicarea legii Fără penali în funcții publice locale.

Marius Daniel Preda şi Adina Hermine Roșca au fost condamnați la doi ani de închisoare pentru trafic de migranți în iunie 2021 și respectiv februarie 2024. Niciunul dintre cei doi nu sunt reabilitați conform legii și nu au voie să candideze. Biroul Electoral a luat de bune declarațiile pe proprie răspundere ale celor doi și nu le-a verificat cazierul judiciar și astfel au rămas pe lista de candidați a PSD.

Legea USR Fără Penali în funcții publice locale, adoptată în octombrie 2022, interzice clar persoanelor condamnate definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție să candideze la alegeri, dacă nu a intervenit reabilitarea, amnistia sau dezincriminarea.

Codul Penal (art 67, al.4) stabilește că termenul de reabilitare curge din momentul finalizării termenului de supraveghere. În cazul lui Marius Daniel Preda termenul s-a împlinit în data de 2 ianuarie 2024, deci până în 2 ianuarie 2027 Preda nu poate candida pentru nicio funcție publică. Condamnarea Adinei Hermine Roșca este și mai recentă și prin urmare interdicția de a candida este valabilă pentru cel puțin 3 ani de zile.

„Oamenii trebuie să știe că dacă pun ștampilă pe PSD la aceste alegeri, vor pune ștampila pe oameni condamnați definitiv. Tot ce auzim de la Marcel Ciolacu despre curățenia din PSD e doar gargară politică”, spune Cătălin Drulă, președintele USR.

Lista de consilieri a fost depusă sub semnătura liderului PSD Alfred Simionis căruia USR îi cere să explice public de ce PSD susține penali în funcții publice. Mai mult, USR cere retragerea de urgență a celor doi condamnați penali de pe lista de candidați.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

fara penalitraficanti de migranti
redactia

Alte stiri de interes