Două locomotive private s-au ciocnit, ambii mecanici fiind răniţi

Doi bărbaţi au ajuns la spital, miercuri dimineaţă, după ce două locomotive aparţinând unor companii private s-au ciocnit în judeţul Giurgiu. Cei doi bărbaţi erau mecanicii locomotivelor, iar unul dintre ei consumase alcool. A treia persoană implicată în accident a refuzat transportul la spital. CFR Călători a transmis că pe relaţia Bucureşti – Giurgiu trenurile vor fi anulate temporar. Accidentul feroviar este anchetat de AGIFER, instituţie abilitată să stabilească cu exactitate cauzele producerii acestui eveniment feroviar. De asemenea, incidentul este cercetat sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu.

”Două locomotive private s-au ciocnit frontal între staţiile Toporu şi Chiriacu. Conform primelor informaţii transmise de personalul feroviar ajuns la faţa locului, unul dintre mecanici nu a respectat semnalul de oprire din zona staţiei Toporu, a talonat un macaź şi a lovit frontal cealaltă locomotivă, care venea dinspre Giurgiu”, conform CFR SA.

Cele două locomotive private sunt avariate, nu sunt deraiate, iar mecanicii au fost transportaţi la spital.

Accidentul feroviar este anchetat de AGIFER, instituţie abilitată să stabilească cu exactitate cauzele producerii acestui eveniment feroviar.

Două trenuri Regio, care circulă pe relaţia Giurgiu – Videle, sunt staţionate în Giurgiu şi aşteaptă redeschiderea liniei, estimată în jurul orei 9.00.
UPDATE – ”La data de 17 mai a.c., ora 03.23, o femeie, în calitate de impiegat de mişcare în statia C.F. Toporu, a sesizat, prin apel 112, o coliziune între 2 locomotive. În baza sesizării, la faţa locului s-au deplasat poliţiştii Serviciului Judeţean de Transporturi Giurgiu, iar, din primele cercetări, a reieşit faptul că o locomotivă izolată, având direcţia de deplasare Giurgiu- Videle, ar fi intrat în coliziune frontală cu o altă locomotivă izolată, care se deplasa pe ruta Videle – Giurgiu, la km feroviar 31+100. În urma producerii coliziuni, a rezultat rănirea celor doi mecanici de locomotivă, aceştia fiind transportaţi la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale”, transmite IPJ Giurgiu.

Cei doi bărbaţi au fost testaţi cu aparatul drager, rezultatele fiind de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru unul dintre aceştia, iar pentru celălalt, rezultatul a fost negativ.

Cercetările sunt continuate, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu.
UPDATE: CFR Călători a transmis că se anulează temporar trenurile pe relaţia Bucureşti-Giurgiu, deocamdată fiind afectate garniturile 9340 si 9341.

Din primele date, locomotivele implicate aparţin unor operatori privaţi.

ŞTIRE INIŢIALĂ: ”Doi bărbaţi, în vârstă de 55 şi 58 de ani, au ajuns la spital, în această noapte, în urma unui accident feroviar ce s-a produs între localitaţile Toporu şi Chiriacu. Evenimentul a avut loc la aproximativ un km de Gara Toporu, între două locomotive”, anunţă, miercuri dimineaţă, ISU Giurgiu.

Sursa citată a precizat că la caz s-au deplasat pompierii din cadrul ISU Giurgiu şi ISU Teleorman, cu două autospeciale de stingere, o descarcerare, două ambulanţe SMURD şi două ambulanţe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Giurgiu.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

ciocnire locomotive
redactia

Alte stiri de interes