”Două măsuri importante prin care protejăm românii afectaţi de creşterile de preţuri”, anunță premierul Ciucă

Premierul Nicolae Ciucă anunţă că de vineri intră în vigoare încă două măsuri importante prin care sunt protejaţi românii afectaţi de creşterile de preţuri: valoarea tichetelor de masă va creşte la 30 de lei, iar pensionarii cu venituri sub 2.000 de lei vor primi un ajutor de 700 de lei.

”De astăzi, intră în vigoare încă două măsuri importante din pachetul „Sprijin pentru România”, prin care protejăm românii afectaţi de creşterile de preţuri: 1) Valoarea tichetelor de masă va creşte cu 50%, de la 20 la 30 de lei. 2) Pensionarii cu venituri sub 2.000 de lei vor primi un ajutor de 700 de lei (după cel acordat în ianuarie celor cu pensii sub 1.600 de lei)”, anunţă premierul Nicolae Ciucă într-o postare pe Facebook.

Conform lui Ciucă, Guvernul continuă să implementeze măsuri de sprijin pentru oameni în această perioadă.

”Misiunea noastră este să trecem cu bine ţara prin crizele multiple care ne afectează şi să demarăm reformele masive asumate prin PNRR”, conchide premierul.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

Cristian Saghin
Cristian Saghin este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experienta de peste 30 de ani în presa. De profesie inginer, a prins gustul presei imediat după Revoluție, trecând de la reporter... până la redactor șef... Este editorul general al site-ului stiripescurt.ro

Alte stiri de interes