Dreapta unită lansează duminică lista pentru alegerile europarlamentare şi programul electoral

Liderii alianței Dreapta Unita

Liderii alianței Dreapta Unita

Noua alianță de dreapta, formată de USR, PMP şi Forţa Dreptei, îşi lansează duminică lista comună pentru alegerile europarlamentare şi programul electoral. Evenimentul va avea loc după lucrările Comitetului Politic al USR. Primii opt candidaţi ai noii alianţe sunt Dan Barna, Vlad Voiculescu, Eugen Tomac, Vlad Botoş, Cristina Prună, Violeta Alexandru, Radu Mihail, Corina Atanasiu.

Duminică va avea loc un eveniment comun al USR cu partenerii de alianţă: PMP şi Forţa Dreptei. În cadrul acestui eveniment al Dreptei Unite, ce se desfăşoară după lucrările Comitetului Politic al USR, se vor anunţa lista comună pentru alegerile europarlamentare, precum şi programul electoral pentru aceste alegeri, a anunţat USR.

Evenimentul va avea loc duminică începând cu ora 14.30, iar la ora 16.00, cei trei lideri ai Dreptei Unite vor susţine o conferinţă de presă.

Pe 18 decembrie, Forţa Dreptei, USR şi PMP au anunţat formarea Alianţei Dreapta Unită, un pol politic de dreapta dedicat reconstrucţiei României, cele trei partide urmând că candideze pe listă comună la alegerile europarlamentare din 2024.

Potrivit Forţa Dreptei, cele trei partide vor candida cu o listă comună de candidaţi la alegerile europarlamentare din iunie 2024.

Primii opt candidaţi sunt, în ordinea listei: Dan Barna, Vlad Voiculescu, Eugen Tomac, Vlad Botoş, Cristina Prună, Violeta Alexandru, Radu Mihail, Corina Atanasiu.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

alegeri europarlamentarealianta de dreaptadreapta unita
Felix Bradu
Felix Bradu este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 20 de ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes