Drulă: De astăzi şi toată vara, fără șantiere pe autostrada Soarelui A2

Restricţiile de circulaţie de pe autostrada A2 Bucureşti-Constanţa, de pe Podul de la Cernavodă şi din zona localităţii ilfovene Cernica, au fost ridicate, anunţă Centrul Infotrafic. Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a explicat că lucrările la carosabil din zona Podului de la Cernavodă vor fi reluate în toamnă. “De astăzi, şi toată vara, vom circula pe autostrada A2 de la Bucureşti la Constanţa fără şantiere”, a afirmat Drulă.

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române a informat, joi, că au fost ridicate restricţiile de pe Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, pe Podul Cernavodă (tronson kilometric 156 -160), care erau impuse pentru reabilitarea acestuia.

De asemenea, tot pe Autostrada Soarelui, au fost ridicate şi restricţiile de la kilometrul 14+033 de metri, în zona localităţii Cernica, judeţul Ilfov, de pe sensul către Constanţa.

“De astăzi, şi toată vara, vom circula pe autostrada A2 de la Bucureşti la Constanţa fără şantiere. Aşa cum am stabilit cu compania de drumuri, toate devierile de trafic de pe A2 au fost încheiate înainte de sezonul estival. La podul de la Cernavodă, lucrările ample de reabilitare au început în martie. Constructorul s-a mobilizat corespunzător şi a respectat termenul de redare în trafic aşa cum am convenit. Lucrările pe partea carosabilă vor fi reluate în toamnă”, a scris, pe Facebook, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

autostrada a 2 fara santiere a2 santiere a2 sutostrada soarelui trafic a2
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes