Dublarea alocaţiilor, atacată de Guvern la CCR

Guvernul Orban este hotărât să sesiseze Curtea Constituţională în cazul legii privind dublarea alocaţiilor: ”Decizia pe care am luat-o este să atacăm la Curtea Constituţională, pentru că este un proiect în care nu sunt prevăzute sursele de finanţare, cum sunt multe alte proiecte care au fost adoptate de Parlament fără punctul de vedere al Guvernului şi fără o încercare de colaborare şi deja am câştigat la Curtea Constituţională câteva sesizări împotriva unor proiecte de lege adoptate la Parlament pentru că ele nu au prevăzut sursa de finanţare şi nu au practic posibilitatea efectivă de punere în practică”, a spus Orban, într-o conferinţă susţinută la sediul PNL după Biroul Executiv al partidului.

”Pe baza raportului semestrial pe care trebuie să-l prezinte Ministerul Finanţelor privind starea economiei, starea bugetară, de asemenea în baza prognozelor vom stabili cu cât vom putea creşte alocaţiilor. Sigur că ne dorim creşterea alocaţiilor. Pe de altă parte, dublarea alocaţiilor este foarte greu de susţinut financiar atât în anul în curs, cât şi anul viitor, când vom avea de asemenea foarte multe cheltuieli şi vom stabili un grafic de creştere progresivă a alocaţiilor astfel încât până la urmă să reuşim creşterea alocaţiilor aşa cum a fost votată în Parlament, dar nu din primul moment, ci pe o perioadă de timp. Vom vedea exact în funcţie de prognozele care vor fi realizate”, a mai spus Ludovic Orban.

Mesaj clar: Nu ne permitem dublarea

”Vom căuta o soluție. Nu ne putem permite dublarea alocațiilor. Este a doua dublare care este făcută, după cea din martie în dezbaterea bugetului 2019. Sigur că vom da o garanție privind dublarea alocațiilor, dar va trebui să gândim un calendar de creștere. Dublarea alocațiilor generează cheltuieli de aproximativ 7 miliarde de lei la nivel bugetar, sunt foarte greu de suportat aceste creșteri”, a mai declarat Ludovic Orban.

La începutul lunii iunie, Camera Deputaților a respins ordonanța de urgență a Guvernului care amâna până la 1 august dublarea alocațiilor copiilor de la 150 la 300 de lei. Decizia a fost luată cu 209 voturi ”pentru”, trei ”împotrivă și 98 de abțineri.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, pe 14 ianuarie 2020, legea ce prevedea dublarea alocaţiei de stat pentru copii, sumă care ajunge la 300 de lei, respectiv 600 de lei pentru copiii cu handicap, ulterior, termenul de intrare în vigoare fiind modificat de Guvern prin OUG pentru 1 august.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

dublare alocatiidublarea alocatiilor la ccrvaloare alocatie
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes