Economia României în fața unui șomaj alarmant și a unei contracții peste estimările inițiale

Previziunile economice valabile pentru această vară, au fost publicate de Comisia Europeană, iar conforma acestora economia României va înregistra anul acesta o scădere semnificativă de 6%.

Pentru 2021, Comisia Europeană estimează un avans al PIB-ului României de 4%, faţă de o creştere de 4,2% prognozată în mai. În ceea ce priveşte rata inflaţiei, aceasta ar urma să se situeze la 2,5% anul acesta şi la 2,8% anul viitor. Și Fondul Monetar Internaţional (FMI) anunţa, pe 25 iunie, o creştere explozivă a ratei şomajului din ţara noastră.

Raportului FMI sublinia că economia mondială va fi grav afectată, iar primele efecte vor fi resimţite inclusiv şi în România. Fondul Monetar Internațional a revizuit în scădere semnificativă estimările privind evoluția economiei mondiale în acest an. Specialiştii FMI au ajuns la concluzia că efectele negative ale pandemiei de coronavirus au fost chiar şi mai accentuate decât se anticipase iniţial.

În cifre asta înseamnă că dacă în aprilie FMI estima că economia globală va înregistra un declin de 3% în 2020, în cele din urmă contracția va fi de 5%. Nici una dintre cele mai solide economii ale lumii, cea americană, nu va evita impactul negativ.

De remarcat că Revenind la situaţia economică din România, FMI se aștepta ca economia noastră să înregistreze o contracție de 5%.Previziunile FMI arată şi o creștere galopantă a ratei șomajului în țara noastră, de la 3,9% anul trecut până la 10% anul acesta.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

economia romanieipreviziuni romaniasomaj romania
Cristian Saghin
Cristian Saghin este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experienta de peste 30 de ani în presa. De profesie inginer, a prins gustul presei imediat după Revoluție, trecând de la reporter... până la redactor șef... Este editorul general al site-ului stiripescurt.ro

Alte stiri de interes