stiripescurt.ro
ACTUALITATERECOMANDATE

Elemente ale unei posibile drone, identificate în zona Nufărul şi Victoria, dispersate pe o suprafaţă de câteva zeci de metri

Ministerul Apărării anunţă, miercuri, că elemente ale unei posibile drone au fost identificate în zona Nufărul şi Victoria.

”Echipajul unui elicopter IAR 330 Puma al Forţelor Aeriene Române, din Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, a identificat miercuri, 13 septembrie, în jurul orei 11.30, în zona localităţilor Nufărul şi Victoria, din judeţul Tulcea, fragmente care ar fi putut proveni de la o dronă, dispersate pe o suprafaţă de câteva zeci de metri”, a transmis, miercuri Ministerul Apărării.

Sursa citată a precizat că, potrivit procedurilor, un alt elicopter al  Forţelor Aeriene Române, din Baza 90 Transport Aerian de la Otopeni, a fost trimis în zonă cu o echipă specializată la bord, pentru a efectua cercetări preliminare în teren şi ridicarea de probe pentru efectuarea expertizărilor.

ISU Tulcea a primit două apeluri la 112 cu privire la posibile cazuri de impact de dronă în zona mai multor localităţi, iar echipele Ministerului Apărării s-au deplasat în zona sesizată pentru a verifica situaţia

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

Convenția Anti-Mită a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) este în vigoare în România, începând cu 22 septembrie. Ciucă: ”Aderarea României la Convenția Anti-mită va crește reputația companiilor românești”

Mihnea Tudor

VIDEO Guvernul Ciolacu și-a asumat răspunderea pe legea privind noile măsuri fiscale. ”Un pachet de măsuri care să reducă risipa bugetară”, susține premierul. Doar 3 zile pentru o moțiune de cenzură

Mihnea Tudor

Scandal în coaliţie, după apariţia unui amendament care practic ”naţionalizează” Pilonul 2 de Pensii

Felix Bradu

Proiectul privind măsurile fiscale, APROBAT de Guvernul Ciolacu. Salariul minim, crescut la 3.300 lei, prin hotărâre de Guvern separată

Mihnea Tudor

Guvernul se reuneşte în şedinţă pentru finalizarea pachetului privind măsurile fiscale. Miercuri ar urma să aibă loc asumarea răspunderii în Parlament

Mihnea Tudor

Dumitru Buzatu, exclus din PSD. Soţia sa, suspendată din partid. Fiul său a demisionat de la Guvern

Mihnea Tudor

Preşedintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, prins în flagrant de DNA. A primit 1,25 milioane de lei mită. Ciolacu: va fi exclus din partid

Gloria Pascu

Deficit bugetar și noile măsuri fiscale – Boloş: România riscă să piardă 75 de miliarde de euro

Mihnea Tudor

Moţiunea simplă împotriva lui Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, a fost respinsă de Camera Deputaţilor

Mihnea Tudor

Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de COOKIES. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri. DE ACORD Termeni si conditii »